Franţa şi Germania acuză Rusia de încălcarea protocolului diplomatic după ce Moscova a publicat o parte a corespondenţei sale diplomatice cu Parisul şi Berlinul în legătură cu Ucraina, într-un ultim semn al deteriorării legăturilor între ruşi şi Occident.
Ministerul de Externe rus a publicat miercuri pe site-ul său mai multe scrisori diplomatice pe care le-a schimbat cu Germania şi Franţa, într-o încercare de a demonstra că poziţia sa diplomatică cu privire la convorbirile asupra conflictului din estul Ucrainei a fost denaturată, transmite Reuters.
”Considerăm că această abordare este contrară regulilor şi cutumelor diplomatice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze, Anne-Claire Legendre, într-o conferinţă de presă online.
Legendre a făcut un apel către Rusia pentru a reveni la masa negocierilor şi a continua discuţiile, dar în ''formatele aprobate şi conform principiilor agreate''.
O declaraţie similară a fost dată ulterior şi de către purtătorul de cuvânt al MAE german.
Publicarea corespondenţei diplomatice a survenit după ce Parisul a acuzat Rusia că refuză să accepte o reuniune ministerială cu Franţa, Ucraina şi Germania pentru a discuta despre situaţia din estul Ucrainei.
''Formatul Normandia'' reuneşte Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa, pentru a contribui la încheierea conflictului din estul Ucrainei între forţele Kievului şi separatiştii pro-ruşi.
Unele ţări europene, în frunte cu Polonia, acuză Moscova că a jucat un rol-cheie în criza migranţilor la frontiera cu Belarus, ceea ce Kremlinul evident respinge, pozând chiar în mediator între UE şi Minsk.