Baricadarea UE sub atacul Uniunii Statale Rusia-Belarus. Va ceda Europa șantajului și va pierde războiul hibrid?

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Domnul Putin „a aflat din presă” că la frontiera Polonia-Belarus ar fi ceva probleme și este dispus să ajute.

Din Siria controlată de armata rusă, a cărei intervenție a salvat acum șase ani regimul Bashar al-Assad în războiul civil, vin cu avioanele Belavia ale micului stat Belarus mii de migranți cărora li s-a promis (și probabil vândut) accesul spre Germania, via Belarus-Polonia. Probabil tot din presă a aflat domnul Putin că europenii ar avea ceva probleme cu prețul la gazul importat din Rusia. Dar, desigur, este dispus să ajute și în acest caz.

Celălalt combatant al „lumii ruse”, liderul de la Minsk, mult mai grobian și cu stilul lui de tractorist cu bască, nu se sfiește să amenințe explicit Uniunea Europeană cu închiderea robinetului de la conducta de gaz care îi tranzitează țara.

Vrea să pară un erou neînfricat și nesupus, dar își afundă mica lui țară în multiple și costisitoare dependențe, în limitări și constrângeri din care nu are cum să mai iasă întreg.

Nu a auzit că cel mai bun sfat atunci când te afli într-o groapă este să te oprești din săpat. Pare că îl supără și pe domnul Putin, care tocmai lăsase de înțeles că este de partea Europei în rezolvarea crizei gazului.

Raționamentul meu, pe care îl voi închide la finalul acestui articol, este că tractoristul cu bască de la Minsk va ieși cel mai prost din războiul prea mare în care a intrat (sau a fost împins, asta nu vom ști niciodată) și în care mult mai abilul lider de la Kremlin va ști să se debaraseze de el la momentul potrivit, pentru a arăta Uniunii Europene cât este de dispusă Rusia să o ajute.

Lukașenko este doar „idiotul util” de care se folosește țarul de la Moscova în atacul asupra Europei și care va fi schimbat de acesta din urmă, atunci când Rusia va dori să pozeze în puterea pacifistă și luminată care salvează o Europă slabă, aflată în genunchi. Și care ar trebui apoi, bineînțeles, să-i fie recunoscătoare.

Exilul în Rusia și formarea unui mic club de prieteni cu Viktor Ianukovici și Igor Dodon, împreună cu care să-și bea votca de la ora cinci și să depene amintiri nostalgice de la putere, iată destinul -nu foarte îndepărtat- al aprigului luptător de la Minsk. 

„Doi iepuri dintr-un foc” se numește strategia președintelui Putin, în care pe de o parte arată dependența Europei de gazul rusesc și îi arată și pisica migrației, știind că asta o sperie cel mai tare, iar pe de altă parte aduce Belarusul năzdrăvan în situația unei dependențe totale de voința politică și resursele economice ale Moscovei.

Dictatorul de la Minsk, pornit în lunga sa carieră politică de la poziția de activist-șef al comuniștilor pe lângă colhozurile sovietice din Belarus, în anii ‘80, își va găsi sfârșitul politic în acest război care este mult prea mare pentru el, cedând în integralitate suveranitatea micii republici postsovietice, care era cândva membră a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene.

În maxim 2-3 ani, Lukașenko va fi presat de Moscova să demisioneze, fiind lăsat fără niciun sprijin în fața sancțiunilor UE tot mai dure și a furiei bielorușilor, care vor reveni în stradă.    

Dinspre Est, Uniunea Europeană este atacată, într-un război (să-i zicem „hibrid”, deși nuanța aceasta contează tot mai puțin) menit să o destabilizeze și finalmente să o dezintegreze.

Vulnerabilitățile UE sunt cunoscute. Nivelul ridicat de viață, capacitatea redusă de combatere a agresiunilor interne și externe și a securizării frontierelor de la  vecinătățile estică și sudică, precum și slăbiciunea/absența mijloacelor hard de apărare (militare, s-o spunem direct), plus discursul plângăcios al stângii neomarxiste căreia i se rupe inima de mila migranților blocați la frontieră și presează guvernele să îi accepte, transformă Uniunea Europeană într-o țintă predilectă pentru dușmanii Occidentului.

O vacă grasă, bună de muls sau de făcut fripturi, singură pe un câmp neîngrădit. Cam așa se prezintă, geopolitic și economic, UE astăzi.     

Polonia este perfect îndreptățită să ceară consultări urgente și sprijin din partea NATO, conform articolului 4 din Tratatul Organizației Atlanticului de Nord[1]. Britanicii sunt deja acolo, cu un număr mic de militari.

Bombardierele strategice ale Rusiei se învârt pe cerul cenușiu al Belarusului, arătând că „maica Rusie” este pregătită de război. Lituania aduce trupe la graniță. Ucraina comasează și ea circa zece mii de soldați la frontiera cu Belarus.

În cele din urmă, nu va fi război convențional din cauza/pentru Belarus. Nici UE, nici Rusia nu vor duce până la capăt pornirea combativă în acest conflict. Dar vor fi date o serie de semnale interesante și câteva consecințe spre care merită să ne uităm.

Pe de o parte, apare în discuție varianta construirii unui zid la frontiera Polonia-Belarus, adică o preluare europeană a mult repudiatei și caricaturizatei soluții a lui Trump pentru frontiera cu Mexic. Nu este un progres, dar este o realitate pe care trebuie să o înțelegem, punându-ne în situația polonezilor.

Apare în discuție și varianta unei mini-armate europene de 5.000 de soldați (adică o butaforie), propusă de inepuizabilul gafeur Josep Borrell.

Reapare spectaculos NATO în peisajul european, cerut de Polonia și cu siguranță susținut politico-militar, ca variantă de mobilizare a sentimentului solidarității occidentale, de SUA și Marea Britanie cel puțin. M-aș fi bucurat să văd România anunțând rapid un sprijin cât de mic pentru Polonia, dar probabil noi așteptăm mai mult, ca de obicei, să ne prindem din ce direcție bate vântul și să nu pară că suntem singurii care facem asta.

Va crește din nou rusofobia în Europa Centrală și de Est, ceea ce nu știu dacă se număra neapărat printre obiectivele Moscovei. O parte din aceste țări, membre ale UE, vor avea grijă să blocheze în viitor în Consiliul European orice tentativă de rapprochement UE-Rusia, așa cum s-a întâmplat în iulie cu propunerea franco-germană de Summit UE-Putin.

Baricadarea Europei devine treptat o realitate. Trăim vremuri de război. Așa arată un război hibrid, cu dezinformare masivă și manipularea maselor de idioți antivacciniști pe rețelele sociale, cu creșterea dramatică a prețului la gaz și antrenarea de scumpiri în lanț, cu folosirea „bombelor cu migranți” din Orientul Mijlociu și Africa de Nord împotriva societăților europene, cu raiduri aeriene de amenințare la limita teritoriului național, cu amestec în alegeri și înființarea unor partide demente antisistem, pregătite în orice moment să provoace scandal și să incendieze societățile democratice, cu presă, jurnaliști și televiziuni corupte, cu sabotarea oricărei campanii de informare publică privind educația, sănătatea publică și responsabilitatea socială.

Deocamdată, UE pare destul de promptă în conștientizarea urgenței de acțiune și înțelegerea cauzelor crizei, dar ca de obicei precară în instrumentele de forță pe care le are la dispoziție.

Apelul Poloniei la solidaritatea NATO este corect. Nu avem nicio îndoială că migranții ar trebui de data aceasta făcuți pachet și îmbarcați, cu mic, cu mare, înapoi spre țările lor.

Polonia și Lituania trebuie să reziste. Să ne dorim cu toții ca Polonia să reziste ferm și să fie ajutată, de UE și de NATO, de partenerii strategici și de aliații săi.

UE trebuie să dea o lecție tuturor celor care mai vor să se joace cu „bombele umane”, pentru ca această armă să nu mai fie folosită în viitor. Și mai ales UE trebuie să facă Belarus (și pe sponsorul acestuia, din spate) să plătească un preț greu.

Pe de altă parte, este un bun moment pentru ca NATO să se reinventeze, să se facă util și să-și demonstreze vocația de apărător al securității statelor membre, în condițiile amenințărilor hibride ale noului tip de război.

Alianța nu mai este doar pentru a ne păzi de diviziile de tancuri rusești, ci de orice intrare nedorită și de orice tip de agresiune pe teritoriul țărilor noastre.

Politica migraționistă trebuie să existe în continuare, dar ea trebuie să fie controlată și gestionată atent de autoritățile europene și naționale, după criterii bine definite, în niciun caz după cum vor dictatorii Putin și Lukașenko. Iar migranții nu pot deveni arme de șantaj. Eșecul acestei strategii a dictatorilor din estul Europei ar fi o lecție pentru viitor.

Belarus nu va dori să rămână cu migranții pe cap, să-i hrănească și să le dea adăpost.

Dacă baricada UE va rezista (ceea ce nu știm, căci activiștii stângiști se lamentează din ce în ce mai zgomotos), Belarus va trebui să îi transporte pe propria cheltuială înapoi de unde au venit.

Și s-ar putea ca aceștia să nu vrea să urce în avioane, iar circul să fie total. Atunci minunata Uniune Statală Rusia-Belarus va înțelege cum o agresiune în care crezi că ești șmecher ți se poate întoarce ca un bumerang peste față, cu facturi cu tot. Chiar dacă, bineînțeles, domnul Putin va fi aflat din presă că sunt ceva probleme.  

Citește și alte articole publicate de Valentin Naumescu pe Spotmedia.ro.


[1] https://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇