Rusia e parte a Europei, dintr-un motiv sau altul unii uită acest lucru în ultima vreme Interviu cu Evgheni Vodolazkin

Rusia e parte a Europei, dintr-un motiv sau altul unii uită acest lucru în ultima vreme <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span> cu Evgheni Vodolazkin

Din moment ce nu avem alte vremuri, trebuie să lucrăm cu acestea, spune scriitorul rus Evgheni Vodolazkin, într-un interviu acordat Spotmedia, chiar dacăîn zilele noastre toată lumea, fără excepție, folosește istoria ca mijloc de luptă politică.

Publicitate

Totuși, cataclismele de felul pandemiei ne pun pe fiecare în fața unei oglinzi: confruntat cu necazuri, un om devine mai bun, altul se înrăiește.

Pandemia a reînviat memoria granițelor - granițe dintre țări și oameni. Și această memorie nu va dispărea prea curând.

Evgheni Vodolazkin

Evgheni Vodolazkin este unul dintre cei mai importanți scriitori ruși contemporani, laureat al Premiului Soljenițîn, în 2019, și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) pentru romanul Laur. Romanul Istoria Insulei (Opravdanie Ostrova; Humanitas Fiction, 2021) este prilejul de la care a pornit dialogul, unul realizat în scris, în limba rusă, traducerea fiind asigurată de Anton Breiner.

Publicitate

Evgheni Vodolazkin răspunde frontal întrebărilor despre cum este decupată istoria și astfel manipulată, inclusiv în Rusia. Spune răspicat că, "din punct de vedere cultural, Rusia este Europa. Dintr-un motiv sau altul unii uită acest lucru în ultima vreme".

Noua dumneavoastră carte, Istoria insulei, este înrudită cu Laur, cartea care v-a consacrat. Totuși, nu vă voi întreba despre asemănări, ci despre diferențe. Așadar, ce face ca înrudirea să nu fie perfectă?

Diferența dintre cărți constă în faptul că „Istoria insulei” se concentrează pe sfera publică, în timp ce „Laur” – pe cea personală.

Prin urmare, „Istoria” apelează la stilul cronografic, în timp ce „Laur” – la cel hagiografic.

Avem aici, ca în orice Letopiseț, istoria redată de cronicari. Adică avem de-a face cu decupări. Cum se produc aceste decupări, cine/ce decide ce rămâne scris ca istorie și ce nu și ce înseamnă asta pentru puterea politică?

Criteriile utilizate de cronicar pentru a face selecția evenimentelor erau diferite de cele folosite de istoricul modern.

În Evul Mediu, demne de descriere erau nu doar și nu atât evenimentele istorice ca atare, cât evenimentele care conțineau o lecție morală. Prin urmare, în scrierile istorice medievale, întâlnim multe situații particulare de viață, pe care un istoric modern nu le-ar include niciodată în relatarea sa. În zilele noastre, toată lumea, fără excepție, folosește istoria ca mijloc de luptă politică.

De aceea, acum istoria e orientată spre contemporaneitate, în timp ce istoria medievală era orientată spre eternitate, ceea ce o face mai obiectivă.

În acest fel scrisă, putem vorbi despre manipularea prin istorie? În România, de pildă, puterea comunistă a rescris istoria, scoțând din manuale anumite epoci/fapte și exagerând altele.

Exact asta spuneam mai devreme. Istoria n-a mai fost niciodată atât de angajată ca acum.

Pare că mai e puțin și va trebui să renunțăm la istorie ca disciplină științifică.

Cartea dumneavoastră (re)valorizează Evul Mediu, despre care spunem îndeobște că a fost întunecat. De ce această epocă dintre toate? Ce vă atrage la Evul Mediu și de ce considerați că el trebuie într-un fel recuperat de prezent?

Eu nu sunt un rapsod al Evului Mediu – vreau doar să i se facă dreptate. Când Evul Mediu este numit întunecat, trebuie să înțelegem că epitetele sunt atribuite de învingători. În acest caz – de Epoca modernă.

Evul Mediu nu se considera întunecat.

Dacă ne vom aminti de cele mai întunecate pagini ale istoriei – de exemplu, de Inchiziție – vom descoperi, în pofida unei erori destul de răspândite, că rugurile ei au ars în principal după Evul Mediu. Și, totuși, mitul stabilește legătura între Inchiziție și Evul Mediu.

Nu propun să introducem un nou Ev Mediu, vreau doar să contribui la demitizarea acestei perioade. În unele domenii, Evul Mediu a fost mai uman decât Epoca modernă:  nu a practicat crime în masă. Și, după cum am văzut, scria istoria mai obiectiv decât o fac istoricii contemporani.

Da, Evul Mediu a avut problemele sale, dar au fost și multe lucruri bune pe care n-ar fi rău să le adoptăm chiar și astăzi.

Să vorbim și despre prezent. Este el nesatisfăcător? Din ce punct de vedere?

Nu consider că vremurile noastre sunt mai rele decât altele.

Ținând cont de toate plusurile și minusurile, nu sunt nici mai bune, nici mai proaste decât alte epoci. După cum a spus poetul rus Aleksandr Kușner: „Vremurile nu le-alegi, / Le trăiești și mori în ele”. Din moment ce nu avem alte vremuri, trebuie să lucrăm cu acestea.

Nu putem evita, domnule Evgheni Vodolazkin, întrebările despre prezent, cartea dumneavoastră – cărțile, de fapt, pentru că acest travaliu al recuperării trecutului e o teză majoră a literaturii dumneavoastră – poate fi citită și din punctul de vedere al prezentului. Cum arată decuparea convenabilă a istoriei astăzi în Rusia?

Ca știință academică, istoria în Rusia arată aproximativ la fel ca în alte țări. Desigur, multe depind de cercetătorul individual. Un cercetător onest caută să afle adevărul și are posibilitatea de a face acest lucru.

Cât despre interpretările publicistice ale istoriei, acestea sunt determinate de „lupta istoriilor”.

De regulă, țările vecine au conturi de reglat și intensitatea discursului ajunge să fie destul de ridicată. Așa cum se întâmplă întotdeauna în astfel de cazuri, ambele părți denaturează adevărul într-o anumită măsură.

Ce este această insulă despre care scrieți? Sau ce poate fi ea? Poate fi Europa? Poate fi Rusia?

Este Europa. Și, în același timp, și Rusia, pentru că Rusia este o parte a Europei.

Desigur, tot ce e dincolo de Urali este deja Asia, dar din punct de vedere cultural, Rusia este Europa. Dintr-un motiv sau altul unii uită acest lucru în ultima vreme.

Evgheni Vodolazkin, suntem în pandemie, ceva familiar Evului Mediu. Cum iese omenirea din pandemie? Mai bună, mai înțeleaptă sau, din contra, învinsă?

Cred că fiecare va ieși diferit, fiecare om în parte. Totul depinde de caracter. Confruntat cu necazuri, un om devine mai bun, altul se înrăiește, al treilea era oricum amator de situații extreme.

Cataclismele de acest fel sunt ca o oglindă: fiecare își descoperă în ea propriile trăsături.

În ceea ce privește omenirea în ansamblu, pandemia a reînviat memoria granițelor - granițe dintre țări și oameni. Și această memorie nu va dispărea prea curând.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇