Rezultatele finale la Titularizare 2022: Peste 3.000 de note au fost mărite

Rezultatele finale la Titularizare 2022: Peste 3.000 de note au fost mărite

Rata notelor mai mari sau egale cu 7 la examenul de titularizare a crescut de la 48,68% la 50,73% după rezolvarea contestaţiilor, informează un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Au fost depuse 5.083 de contestaţii În cazul a 4.915 contestaţii (96,69%), notele au fost modificate astfel:

  • pentru 3.062 de lucrări notele iniţiale au fost mărite,
  • pentru 1.853 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

146 de candidați au obținut nota 10 (număr nemodificat față de prima afișare).

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

ADVERTISING

Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇