Ministerul Educației a atacat decizia judecătorească pe plagiatul lui Ciucă

Ministerul Educației a atacat decizia judecătorească pe plagiatul lui Ciucă

Hotărârea judecătorească prin care s-au anulat sesizările privind plagiatul premierului Nicolae Ciucă a fost atacată de ministerul Educației, a anunțat marți, la Oradea, ministrul Sorin Cîmpeanu.

În timpul unei conferințe de presă, ministrul Cîmpeanu a fost întrebat cum se simte într-un guvern condus de un posibil plagiator și ce face pentru a combate impostura academică.

„Mă simt ca o persoană care îşi doreşte ca adevărul să iasă la iveală. Ministerul Educaţiei, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, a făcut deja recurs la o primă decizie a instanţei.

ADVERTISING

Există interesul, prin această susţinere în recurs, ca lucrurile să fie clarificate la Înalta Curte. Indiferent care va fi decizia, indiferent despre cine este vorba, oricine a greşit din această perspectivă a plagiatului, trebuie să plătească”, a declarat ministrul, potrivit ebihoreanul.ro.

Procesul a fost declanșat de Nicolae Ciucă la Curtea de Apel București, împotriva Ministerului Educației și a UEFISCDI.

Judecătorul Marius Iosif a admis acțiunea lui Nicolae Ciucă și a anulat trei sesizări depuse în ianuarie 2022, în urma unor dezvăluiri din presă despre un posibil plagiat la teza de doctorat a actualului premier. După câteva zile de la pronunțarea deciziei, judecătorul Marius Iosif a făcut solicitare să iasă la pensie.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Recursul depus de Ministerul Educaţiei în procesul cu Nicolae Ciucă se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, care va trebui să decidă dacă sesizările privind plagiatul premierului trebuie sau nu verificate.

În ce privește celelalte prevederi controversate privind plagiatul din proiectul noii legi a Educației, Cîmpeanu a spus că plagiatul va fi combătut prin responsabilizarea universităţilor, iar deciziile acestora vor putea fi contestate la Comisia Naţională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), considerată o „instanţă supremă de apel la nivel academic”.

ADVERTISING

„Să lăsăm analiza la nivelul universităţii, asumarea răspunderii integral la nivelul universităţilor şi nicio universitate nu va mai putea să dea vina pe alte instituţii care au validat eventualele erori”, a spus Cîmpeanu în conferința de presă.

Ministrul Educaţiei s-a aflat, marţi, în Oradea, unde a vizitat investiţii făcute în reţeaua şcolară, între care şi Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇