Macron i-a cerut regelui Charles să nu vină acum în Franța, din cauza revoltelor violente

Macron i-a cerut regelui Charles să nu vină acum în Franța, din cauza revoltelor violente
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regele Charles al Marii Britanii trebuia să ajungă duminică în Franţa, ţară cuprinsă de haos şi revolte violente din cauza reformei pensiilor.

Aşa că prima vizită de stat a lui Charles al III-lea în calitate de rege a fost amânată, a anunţat Palatul Elysée, citat de BBC.

Călătoria la Paris și Bordeaux urma să înceapă duminică, dar ambele orașe au înregistrat joi unele dintre cele mai grave violențe de la începutul protestelor din ianuarie.

Intrarea în primăria din Bordeaux a fost incendiată. Oficialii au insistat anterior că nu se cunosc amenințări la adresa călătoriei, dar iată totuşi că regele nu riscă şi nu mai merge în Franţa tulburată.

ADVERTISING

Chiar vineri dimineaţă, ministrul de Interne Gérald Darmanin declara că 4.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru vizita lui Charles: "Suntem pregătiţi să-l primim în condiţii excelente".

Potrivit ministrului, "nu există ameninţări teroriste. Poate exista pe ici, pe colo, voinţa - pentru că va fi mediatică - de a-şi face cunoscută revendicarea, fie ea de ecologie radicală sau contra (reformei) pensiilor, dar nu am documentat nimic în plus".

Însă greviştii furioşi din Franța refuzau inclusiv să pună covorul roșu pentru prima călătorie în străinătate a regelui Charles, în calitate de monarh britanic.

ADVERTISING

"Având în vedere anunțul de ieri al unei noi zile naționale de acțiune împotriva reformei pensiilor, marți, 28 martie, în Franța, vizita regelui Charles al III-lea, programată inițial între 26 și 29 martie în țara noastră, va fi amânată. Această decizie a fost luată de guvernele francez și britanic, după un schimb telefonic între președintele Republicii și rege în această dimineață, pentru a putea să-l întâmpinăm pe MS regele Charles al III-lea în condiții care corespund relațiilor noastre de prietenie. Această vizită de stat va fi reprogramată cât mai curând posibil", este comunicatul oficial de la Elysée.

ADVERTISING

Macron i-a cerut regelui să nu vină

Guvernul de la Londra a subliniat că vizita a fost amânată la cererea preşedintelui Emmanuel Macron.

"Această decizie a fost luată cu acordul tuturor părţilor, după ce preşedintele Franţei a cerut guvernului britanic să amâne vizita", a declarat un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak.

Haosul protestelor violente care a cuprins Franţa întunecă astfel ceea ce trebuia să fie o demonstrație de prietenie între cele două țări.

Vizita regelui Charles alături de consoarta Camilla includea o vizită la Muzeul d'Orsay, o ceremonie de depunere de coroane la Arcul de Triumf și o cină generoasă la Palatul Versailles - un simbol al excesului regal înainte de revoluția franceză. Luni, el urma să meargă în Senat pentru un discurs în faţa parlamentarilor francezi.

Regele Charles al III-lea şi Camilla s-au declarat nerăbdători să-şi reprogrameze vizita "de îndată ce vor putea fi găsite date".

Regina Elisabeta a II-a a fost o figură extrem de populară în Franța, țara europeană pe care a vizitat-o cel mai des. Regretatul monarh, care vorbea fluent franceza, a efectuat cinci vizite de stat în Franța: în 1957, 1972, 1992, 2004 și 2014.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇