Regele Charles nu va avea nevoie de permis auto şi va deţine toate lebedele din UK

Regele Charles nu va avea nevoie de permis auto şi va deţine toate lebedele din UK
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noul rege Charles al III-lea nu va avea nevoie nici de paşaport, nici de permis auto şi va deţine toate lebedele şi toţi sturionii din Regatul Unit, unul dintre privilegiile insolite care decurg din funcţia sa de suveran britanic.

Regele poate să călătorească fără documente oficiale. Spre deosebire de ceilalţi membri ai familiei regale, el nu va avea nevoie de paşaport, întrucât acest document este oricum emis deja în numele său, informează AFP.

Din acelaşi motiv, şeful statului britanic beneficiază de un statut privilegiat în materie de conducere a automobilului, fiind singurul britanic care este scutit de obligativitatea de a deţine un permis în acest sens.

FWRO
Foto: Arhiva Hepta.ro

Fără drept de vot

Regele nu strecoară niciodată un buletin de vot în urnă: el trebuie să păstreze o neutralitate strictă pe plan politic. Deci suveranul nu votează şi nu se poate prezenta la niciun scrutin.

Monarhul deschide, totuşi, sesiunile anuale ale Parlamentului de la Londra şi numeşte prim-ministrul ţării, cu care se întâlneşte cu regularitate.

ADVERTISING

Două aniversări

Mama lui Charles, Elisabeta a II-a, celebra două aniversări în fiecare an: ziua sa de naştere, pe 21 aprilie, în cadru privat, apoi cu ocazia festivităţilor oficiale aniversare, organizate în mod tradiţional în cea de-a doua zi de sâmbătă din luna iunie, pentru a evita astfel capriciile vremii engleze.

Nu este nimic neobişnuit în acest lucru, potrivit site-ului oficial al familiei regale: celebrările ce marchează aniversarea unui suveran au adeseori loc într-o altă zi decât ziua sa de naştere, mai ales atunci când aceasta din urmă nu cade în timpul verii, aşa cum este şi cazul lui Charles, născut pe 14 noiembrie 1948.

ADVERTISING

Lebede, delfini şi sturioni

Regele nu domneşte doar asupra supuşilor săi britanici.

De mai multe secole, lebedele care trăiesc în apele libere din întreaga ţară sunt într-adevăr considerate o proprietate a monarhului britanic. În fiecare an, ele fac obiectul unui recensământ meticulos pe Tamisa, o tradiţie care se înscrie în zilele noastre într-un proiect de conservare a speciilor.

Această prerogativă regală se aplică şi asupra sturionilor, delfinilor şi balenelor care trăiesc în apele din jurul Regatului Unit.

ADVERTISING

Un poet oficial

Sunteţi poet şi opera voastră literară are "o importanţă naţională"? Atunci poate că veţi avea ocazia să compuneţi versuri pentru rege, care atribuie acest titlu onorific la fiecare 10 ani, acordând în acelaşi timp şi un butoi de cherry drept recompensă.

În 2019, Simon Armitage, în prezent în vârstă de 59 de ani, a fost desemnat "poet laureat".

El i-a succedat lui Carol Ann Duffy (în vârstă de 66 de ani), prima femeie care a primit acest titlu de la instituirea unei tradiţii ce datează din secolul al XVII-lea. Carol Ann Duffy a scris poezii pentru căsătoria prinţului William în 2011, pentru cea de-a 60-a aniversare a încoronării reginei în 2013 şi pentru căsătoria prinţului Harry cu Meghan Markle, în 2018.

Mandat regal

Este o onoare, dar mai ales un formidabil argument de vânzare pentru fericiţii aleşi: de la sortimente de şampanie franţuzească şi până la băuturile răcoritoare Schweppes, trecând prin universul micilor artizani britanici, brandurile care devin furnizori ai Coroanei britanice au privilegiul de a afişa stema regală pe produsele lor.

Burberry, Jaguar, Land Rover şi Samsung fac parte dintre companiile care beneficiază de acest mandat regal.

Imnul, monedele, cutiile poştale și câteva constituţii – toate lucrurile care se vor schimba acum că regina a murit


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇