Reacție fermă a NATO la anexarea teritoriilor de către Rusia, rezervată față de cererea de aderare rapidă a Ucrainei

Reacție fermă a NATO la anexarea teritoriilor de către Rusia, rezervată față de cererea de aderare rapidă a Ucrainei

Donețk, Luhansk, Herson, Zaporojie sunt ale Ucrainei, la fel ca și Crimeea. Anexarea nu schimbă cursul războiului și nici determinarea noastră de a susține Ucraina, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un discurs ținut vineri seara, după ce Vladimir Putin a anunțat anexarea a 18% din teritoriul Ucrainei la Rusia.

Stoltenberg a mai spus că este un moment de cotitură al războiului și că acțiunile din ultima perioadă ale lui Vladimir Putin sunt „semne de slabiciune” care arată că războiul nu merge conform planului.

LIVE: NATO chief speaks after Ukraine fast-tracks NATO application

„Preşedintele Putin a revendicat acum alte patru regiuni din Ucraina ca fiind parte din Rusia. Aceasta este cea mai mare tentativă de anexare a unor teritorii europene, cu forţa, de la Al Doilea Război Mondial. Încă 15% din teritoriul Ucrainei, o zonă cam de mărimea Portugaliei, confiscat ilegal de Rusia sub ameninţarea armei”, a spus Stoltenberg.

ADVERTISING

Șeful NATO a condamnat anexarea teritoriilor Ucrainei de către Rusia și a dat asigurări că aliații nu vor recunoaște schimbările teritoriale.

„Aceste pământuri sunt ale Ucrainei, Doneţk este Ucraina, Lugansk este Ucraina, Herson este Ucraina, Zaporojie este Ucraina, aşa cum şi Crimeea este Ucraina. Aceasta este a doua oară când Rusia ocupă cu forţa teritorii ale Ucrainei, dar nu schmbă natura conflictului. Acesta rămâne războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Nu schimbă angajamentul nostru de a sprijini Ucraina. (...) Rusia a încălcat total legile internaționale, referendumurile sunt ilegale și ilegitime, iar aliații nu vor recunoaște aceste schimbări teritoriale”, a mai spus Jens Stoltenberg.

ADVERTISING

El a dat asigurări că NATO va susține în continuare Ucraina, care „are dreptul de a-și recupera teritoriile”.

„Dacă am accepta anexările, atunci am accepta șantajul nuclear, amenințarea armelor nucleare, am permite regimurilor autoritare să obțină exact ce vor”, a spus Stoltenberg, care a adăugat că dacă l-am lăsa pe Putin să câștige, acesta ar putea înțelege că poate invada cu forța un vecin, ca să își stabilească influența.

„Ar fi un mare risc și pentru noi. Nu numai în Ucraina, dar poate și în țările NATO din est”, a spus șeful NATO.

ADVERTISING

Răspunzând la o întrebare, Stoltenberg a comentat și anunțul Ucrainei de a depune cerere de aderare rapidă la NATO.

„Toate democrațiile europene au dreptul de a adera la NATO. Ușa noastră este deschisă, deciziile noastre se iau prin consens, prin unanimitate. Consensul nostru acum e să asigurăm tot suportul pentru Ucraina de a se apăra”, a declarat Jens Stoltenberg.

Președintele Vladimir Putin a anunțat vineri oficial că Rusia anexează Hersonul, Donețkul, Luganskul și Zaporojie și cele patru regiuni ale Ucrainei urmează să se supună legilor Kremlinului.

Rusia înghite astfel 18% din teritoriul Ucrainei, fiind cea mai mare anexare de teritoriu în Europa de la Hitler încoace.

Putin a mai anunțat că este gata să se așeze acum la masa negocierilor și că Kievul nu are altă posibilitate decât de a accepta pierderea de teritorii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇