Ratko Mladici a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață pentru genocid

Ratko Mladici a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață pentru genocid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Justiţia internaţională a confirmat marţi, în apel, condamnarea la închisoare pe viaţă a fostului lider militar sârb din Bosnia Ratko Mladici, găsit vinovat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul Războiului din Bosnia (1992-1995).

”Camera de Apel confirmă sentinţa închisorii pe viaţă a domnului Mladici”, a anunţat într-un comunicat Tribunalul Penal Internaţional (TPI) cu sediul la Haga.

Instanţa a respins astfel apelul fostului general.

Context

Supranumit "Măcelarul din Balcani", Ratko Mladici a fost condamnat în noiembrie 2017 la închisoare pe viață de TPI în 10 din cele 11 capete de acuzare, printre care genocid, în masacrul din 1995 de la Srebrenica, când au fost ucisi 8.000 de băieți și bărbați musulmani.

ADVERTISING

În vârstă de 78 de ani, Ratko Mladici a fost găsit vinovat și pentru crime de război, în special pentru rolul său în asediul asupra orașului Sarajevo, în timpul războiului din 1992-1995 din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate. El a fost achitat atunci de acuzațiile de genocid în alte regiuni.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇