Protestatarii s-au luptat cu Poliția la intrarea în Parlamentul din Georgia, din cauza unei legi de inspirație rusă (Video)

Protestatarii s-au luptat cu Poliția la intrarea în Parlamentul din Georgia, din cauza unei legi de inspirație rusă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forţele de ordine din Georgia au utilizat gaze lacrimogene, marţi, pentru dispersarea manifestanţilor adunaţi în centrul capitalei Tbilisi pentru a protesta faţă de analizarea de către Parlament a legii privind „agenţii străini”, considerată de critici o derivă spre autoritarism.

Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege, despre care criticii spun că are ca model un text din Rusia şi reprezintă o schimbare autoritară ce pune în pericol speranţele ţării din Caucazul de Sud de a adera la Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Legea, susţinută de partidul de guvernământ Visul georgian, ar impune ca orice organizaţie care primeşte mai mult de 20% finanţare din străinătate să se înregistreze ca "agent străin", în caz contrar fiind pasibilă de amenzi substanţiale.

ADVERTISING

Criticii au spus că legea aminteşte de una similară adoptată în 2012 de Rusia, care a fost folosită de atunci pentru a reprima disidenţa.

Unii dintre protestatarii adunaţi în faţa clădirii Parlamentului fluturau steaguri georgiene, ale Uniunii Europene şi americane şi strigau: "Nu legii ruseşti" şi "Sunteţi ruşi", adresându-se politicienilor din interiorul Legislativului.

Jurnaliştii Reuters din Tbilisi au văzut protestatari care au intrat în altercaţie cu Poliţia înarmată cu scuturi antirevolte. Unii demonstranţi au aruncat cu sticle de plastic şi petarde în poliţie, a declarat un martor Reuters. 

ADVERTISING

Ulterior, agenţii au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa.

"No to Russian law" - thousands protest in Georgia

Protestatarii care sufereau de pe urma efectelor gazelor lacrimogene au fost trataţi chiar pe treptele din faţa clădirii Parlamentului.

Preşedintele se opune legii

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat că îşi anulează întâlnirile din timpul vizitei sale în Statele Unite şi că pregăteşte un discurs adresat georgienilor, potrivit unei declaraţii a biroului său. 

Zurabişvili, deşi aleasă în calitate de candidat al partidului Visul Georgian, aflat la putere, a declarat că se va opune prin veto legii privind agenţii străini, despre care spune că pune în pericol speranţele Georgiei de a adera la UE. Parlamentul poate trece însă peste veto-ul ei.

ADVERTISING

În schimb, aflat marţi la Berlin, prim-ministrul georgian Giorgi Garibaşvili şi-a reafirmat sprijinul pentru lege, afirmând că dispoziţiile propuse privind agenţii străini respectă "standardele europene şi mondiale".

"Viitorul ţării noastre nu aparţine şi nu va aparţine agenţilor străini şi slujbaşilor ţărilor străine", a declarat el.

Partidul de guvernământ, care spune că doreşte ca Georgia să adere la Uniunea Europeană, i-a acuzat pe criticii proiectului de lege că se opun Bisericii Ortodoxe Georgiene, una dintre cele mai respectate şi influente instituţii ale ţării.

Luni, dezbaterile dintr-o comisie a Parlamentului referitoare la această lege s-au încheiat cu o încăierare, preşedintele Comisiei Juridice părând să-l lovească pe liderul Mişcării Naţionale Unite, care se opune proiectului de lege.

Georgienii se tem că ţara alunecă spre autoritarism

Mulţi georgieni văd în Rusia un duşman, după ce Moscova a sprijinit separatiştii din regiunile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud în anii 1990, iar apoi a întreprins o incursiune armată pe teritoriul georgian în vara anului 2008.

Sute de mii de georgieni sunt în continuare strămutaţi în interiorul ţării după mai multe episoade de conflicte etnice sângeroase.

Statele Unite urmăresc îndeaproape evoluţiile din Georgia, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Peste 60 de organizaţii ale societăţii civile şi instituţii media au declarat că nu vor respecta proiectul de lege dacă acesta va fi promulgat.

În ultimii ani, Guvernul Georgiei s-a confruntat cu critici din partea observatorilor, care spun că ţara se îndreaptă spre autoritarism. În iunie, UE a refuzat să acorde Georgiei statutul de ţară candidată, alături de Moldova şi Ucraina, invocând un blocaj în ceea ce priveşte reformele politice şi judiciare.

Acum nici o săptămână a fost bătaie generală în Parlamentul Georgiei din cauza acestei legi pe model rusesc (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇