Profesorul din Oradea care i-a îndemnat pe elevi să nu poarte mască este cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Profesorul din Oradea care i-a îndemnat pe elevi să nu poarte mască este cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Procurorii bihoreni au început cercetările în cazul profesorului din Oradea care a protestat în timpul unei ore cu privire la purtarea măştilor în sălile de clasă, acesta postând pe o pagină de socializare un filmuleţ în care îşi exprima punctul de vedere asupra acestei situaţii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că în acest dosar se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

ADVERTISING

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a depus plângere penală împotriva profesorului, care a organizat în clasă un protest, în care i-a implicat şi pe elevi, toţi purtând măşti ale unor personaje de benzi desenate.

În imaginile postate pe Facebook chiar de către profesor se vede cum acesta îi încurajează pe copii să nu respecte regulile de protecţie, pe care le consideră abuzive. El susţine că restricţiile impuse de autorităţi îi transformă pe oameni în nişte ”animăluţe în ţarc”.

ADVERTISING

Despre cazul lui a vorbit miercuri și președintele Klaus Iohannis. El a spus că din informațiile sale e vorba de un caz singular, dar jalnic.

”Nu cred că putem să tolerăm așa ceva, cei de la Inspectorat și directoratul liceului vor lua măsuri. Este jalnic”, a spus Iohannis.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇