Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, că România a fost ţinta predilectă a unor campanii ample, hibride, în contextul alegerilor din 2024.
El a adăugat că aceste campanii s-au manifestat atât prin atacuri cibernetice, măsuri de destabilizare a ordinii publice, cât şi prin campanii de micro-targetare a populaţiei, dezinformare şi influenţarea electoratului.
Alex Florenţa a explicat ce este războiul hibrid şi a făcut o comparaţie cu războiul tradiţional.
”Războiul hibrid, prin comparaţie cu războiul tradiţional care este mult mai evident, mai transparent, prin prisma rezultatelor materiale pe care le produce, este mult mai perfid, dar cu rezultate de influenţare a modului de derulare a vieţii sociale-economice a unui stat mult mai ample.
Pentru că el presupune folosirea în paralel, împreună sau separat, dar în mod clar coordonat a mai multor tipuri de instrumente care vizează un stat, fie că vorbim de diferite instrumente economice, administrative, de atacuri cibernetice, acţiuni secrete destabilizatoare pentru ordinea publică a statului respectiv, subversiune politică şi, desigur, dezinformarea şi propaganda”, a explicat Alex Florenţa.
El a mai transmis că nici atacurile cibernetice nu sunt evenimente întâmplătoare sau izolate, ci fac parte dintr-un atac hibrid cu legături cu Rusia.
”În ceea ce priveşte atacurile cibernetice, trebuie să înţelegem că ştiri de genul celor care au mai fost vehiculate în spaţiul public, referitoare la atacuri asupra aeroporturilor româneşti acum câţiva ani, a unui întreg sistem de camere de supraveghere, în special din zona frontierei cu Ucraina, sau atacurile din cursul anului 2024 la adresa foarte multor instituţii publice şi agenţii guvernamentale din România nu sunt evenimente întâmplătoare, nu sunt evenimente izolate, ci încă o dată fac parte dintr-un atac hibrid coordonat generalizat în spatele tuturor acestor acţiuni existând în momentul de faţă actori cu legături certe cu Rusia, în special grupuri de hackeri cunoscuţi”, a mai transmis Alex Florenţa.
El a adăugat că rapoartele pe care le transmite săptămânal Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică pe site-ul său evidenţiază tocmai frecvenţa, amplitudinea şi mai ales modul de derulare a acestor atacuri.
Atacurile cibernetice ruseşti s-au intensificat în 2024
Alex Florenţa aminteşte că atacurile cibernetice ruseşti s-au intensificat asupra instituţiilor şi companiilor româneşti în 2024.
”Cele mai periculoase atacuri în special cele de tip ransomware au fost asociate în totalitate unor grupuri pro-ruse, precum Lockbit, Lynx, Akira sau Ransom Hub, şi s-au remarcat pentru o activitate deosebit de intensă în cursul anului trecut. Aceste atacuri au vizat mai mult de 13 instituţii din administraţia publică, 12 companii de transport de interes naţional, 17 instituţii bancare şi aşa mai departe.
De asemenea, cu referire strictă la procesul electoral derulat anul trecut, trebuie să avem în vedere că s-au derulat mai mult de 85.000 de atacuri cibernetice lansate asupra infrastructurii electorale care au urmărit obţinerea şi exfiltrarea unor credenţiale în special din partea Autorităţii Electorale centrale şi ale Biroului Electoral Central, în preajma perioadei respective, multe dintre acestea fiind ulterior diseminate în grupuri de Telegram din infrastructura rusească”, a mai afirmat procurorul general.
Promovare agresivă pe TikTok a lui Călin Georgescu
Procurorul general a mai spus că, înaintea alegerilor, a existat “o inflație” de mesaje în mediul online create cu inteligența artificială, generând o stare de tensiune generală la nivelul societății românești.
Procurorul general atrage atenția că a existat o promovare agresivă pe TikTok a lui Călin Georgescu, printr-o rețea de conturi creată în urmă cu trei ani.
“A existat o intensificare virulentă a promovării pe TikTok printr-o rețea de peste 20 de mii de boți creată între 2022 – 2023 și activată cu o zi înainte de vot. Conturile au fost create cu adrese de e-mail înregistrate în Rusia.
Inclusiv compania TikTok a realizat o analiză amplă și conform unui raport public acesta poate fi accesat și au fost identificate două rețele care au acționat pe teritoriul României. Rezultatul campaniei a fost o promovare artificială a conținutului în sprijinul candidatului independent”, a precizat Alex Florența.
Întrebat despre beneficiarul campaniei, procurorul general a confirmat că Georgescu a fost principalul beneficiar: “Legăturile sale cu rețeaua aceasta sunt elemente de probatoriu pe care nu le pot divulga”.
Intensificare a mesajelor instigatoare la ură şi violenţă
De asemenea, el a explicat că, în noiembrie 2024, la nivelul comunităţilor extremiste, s-a constatat o intensificare a mesajelor instigatoare la ură şi violenţă.
”Trebuie să avem în vedere faptul că, începând în cursul lunii noiembrie 2024, la nivelul comunităţilor extremiste, s-a constatat o intensificare a narativelor şi mesajelor instigatoare la ură şi violenţă, asociate campaniei de promovare a unui candidat independent şi au creat un climat de panică la nivelul societăţii.
Această creştere a volumului de conţinut instigator la acţiuni violente a fost iniţiată încă din perioada primului tur al alegerilor, evoluţia realizându-se însă în mod sistematic prin promovare de elemente de conţinut de instigare la ură, generate prin intermediul inteligenţei artificiale”, a mai transmis procurorul general.
El a precizat că acest narativ corespunde tiparului în care acţionează Federaţia Rusă.
”Acest tip de narative şi modalitatea de realizare a conţinutului online corespund tiparului acţional al Federaţiei Ruse, fiind semnalate şi în alte state, precum Moldova sau Georgia. De asemenea, au fost utilizate canale de propagandă pro-ruse, după cum vom vedea promovarea acestor elemente de conţinut”, a explicat Alex Florenţa.
Săptămâna trecută, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România se află de 10 ani sub atac hibrid al Rusiei.
"Da, asta este evaluarea mea. La un moment dat, o să facem un tablou general, nu foarte departe de momentul ăla, şi în care o să dăm elemente. A fost o creştere graduală, pe de o parte de atacuri cibernetice la infrastructuri, pe de altă parte de instrumente de propagandă care s-au dus încet, încet şi au influenţat zone din societate", a spus șeful statului.