Primul bărbat monitorizat cu brățară electronică în București a încercat să-şi taie brățara. A fost reținut și este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu și distrugere.
În noaptea de miercuri spre joi, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare.
Practic, bărbatul, căruia i-a fost montată brățara după ce și-a agresat concubina, ar fi folosit un cuțit pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reușit, transmite Poliţia Capitalei.
UPDATE Din cauza acestui incident, respectivul a fost prezentat în fața judecătorilor şi instanţa a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Sistemul a devenit operațional acum câteva zile
E vorba de un proiect pilot, care funcționează doar în București, judeţele Iași, Vrancea şi Mureș.
Proiectul are scopul de a proteja persoanele ce au fost victime ale violenței în familie. Aceste brățări vor monitoriza persoanele față de care se emit ordine de protecție.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, joi, că nouă dispozitive au fost montate până în prezent.
"Făcând o evaluare de la 1 octombrie, situaţia acestor dispozitive se prezintă astfel:
- Montate de la debut – nouă astfel de dispozitive.
- În ultimele 24 de ore au fost montate două dispozitive.
A fost şi un incident, poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că persoana îndepărtase brăţara. A fost dus la sediul de poliţie, unde se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Din ultimele date am înţeles că în această situaţie se va dispune măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru acest individ, urmând a fi prezentat instanţei cu propuneri legale. (...) Logic ar fi ca cel vinovat de distrugere să plătească. Vedem ce va dispune instanţa”, a transmis ministrul Bode, citat de News.ro.