De la 1 octombrie, în patru județe, persoanele care au restricții de deplasare (în urma unui ordin de protecție) vor putea fi urmărite de la distanță prin intermediul brățărilor electronice.
IGPR informează într-un comunicat că, de astăzi, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) este funcţional în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma emiterii ordinului de protecţie provizoriu, ordinului de protecţie şi ordinului european de protecţie.
Utilizarea sistemelor electronice permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare, dar și luarea la timp a unor măsuri pentru prevenirea şi contracararea unui eventual contact fizic între victima violenţei domestice şi agresor, sau, pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu şi a supravegherii la distanţă.
Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenţie umană, exclusiv pe teritoriul României. Identitatea persoanei supravegheate şi a persoanei protejate, care poartă dispozitivele electronice, nu vor fi cunoscute de cei care realizează monitorizarea, aceștia vor vedea doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.
De asemenea, cei care monitorizează nu vor avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. În cazul în care este încălcată o regulă stabilită, este emisă o alertă care este transmisă împreună cu date de identificare și intervenție către dispeceratul SIME şi 112, astfel încât cel mai apropiat organ de ordine ptă să intervină.
Dispozitivul electronic de supraveghere este o brăţară, care va fi ataşată la glezna sau, prin excepţie, la braţul persoanei. Dispozitivul electronic va avertiza persoana supravegheată când depășește perimetrul stabilit sau că s-a intrat neautorizat în perimetrul stabilit etc.
Monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape:
- În prima etapă - Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea
- În etapa a doua, în anul 2024, în judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galaţi, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea
- În etapa a treia - în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.
În cadrul proiectului, IGPR a semnat un acord pentru achiziţia sistemului informatic şi a 15.000 de kituri de monitorizare, acord care va fi implementat pe parcursul a 48 de luni. Valoarea totală este de 165.782.991 de lei fără TVA (caproape 34 de milioane de euro).
Pentru operaţionalizarea sistemului, au fost instruiţi poliţiştii și a fost elaborată o metodologie pentru realizarea supravegherii electronice. S-au organizat și departamente de patrulare și supraveghere.
Violența domestică, în creștere
În primele opt luni ale anului 2022, faptele de violență domestică au fost în creștere în România.
- numărul faptelor penale care constituie şi fapte de violenţă domestică a crescut cu 13,3% faţă de primele opt luni ale anului 2021 (de la 32.601 la 36.921 fapte)
- au fost emise de către instanţele judecătoreşti 7.331 de ordine de protecţie, (cu 6,2% mai multe decât în primele opt luni ale anului 2021)
- Cele mai multe - 6.598 reprezentând 90% din totalul acestora - au fost emise la solicitarea victimelor, 564 la solicitarea procurorului şi 169 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.
- Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie au fost sesizate 2.166 de infracţiuni, cu 19,7% mai multe faţă de primele opt luni ale anului 2021, dintre care 1.398 în mediul urban şi 768 în rural.