Primii 100 de soldați americani au sosit în România

Primii 100 de soldați americani au sosit în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat, marţi, că ”americanii au venit”, el precizând că peste 100 de soldaţi americani, specialişti, se află deja în ţara noastră, urmând să sosească ulterior şi restul trupelor.

”În acest moment, americanii au sosit, ca să spun aşa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl daţi întotdeauna. Au venit deja pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire”, a spus ministrul, precizând că au sosit şi în alte ţări, precum Polonia.

ADVERTISING

Ministrul Apărării a dat asigurări că suntem pregătiţi din perspectivă logistică, pentru sosirea acestor soldaţi americani.

”Nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor”, a mai spus Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu a mai precizat că nu este un singur loc unde aceşti soldaţi americani vor sta, în România.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunţat săptămâna trecută că Statele Unite urmează să trimită 2.000 de militari în Polonia şi Germania, ”în zilele următoare”, iar aproximativ 1.000 de militari americani staţionaţi în prezent în Germania urmează să fie desfăşuraţi în România.

ADVERTISING

Detașarea trupelor suplimentare vine ca o garanție a sprijinului oferit aliaților din NATO, în urma manevrelor militare ale Rusiei la granița cu Ucraina, au declarat pentru CNN oficiali americani.

Ulterior, Rusia a acuzat că desfăşurarea de trupe americane în România şi Polonia este o decizie distructivă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇