Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat sâmbătă o nouă interdicție de circulație, de azi de la ora 20:00, până luni la 7 dimineața, iar ulterior a anulat-o.
”Comandamentul Militar a decis să consolideze interdicţia de circulaţie. Ea va dura de sâmbătă, de la ora (locală) 20.00 (şi ora României), până luni, la ora (locală) 7.00 (şi ora României)”, anunţă într-o postare pe Telegram Kliciko.
Numai vehicule cu permise speciale pot circula pe timpul interdicţiei, iar locuitorii pot ieşi din case doar pentru a se duce în adăposturi atunci când sună alarmele, anunţă el, citat de CNN.
Război în Ucraina, Ziua 31 - Vezi desfășurarea evenimentelor
Transportul public, magazinele, farmaciile şi staţiile de alimentare cu carburant nu funcţionează pe timpul interdicţiei de circulaţie, precizează Kliciko.
UPDATE: Kliciko a anunțat că anulează interdicţia de circulaţie pe care a anunţat-o cu puţin timp mai înainte. El a spus, într-o postare pe Telegram, că această interdicţie de circulaţie urmează nu mai aibă loc.
”Interdicţia de circulaţie are loc ca de obicei (pe timpul nopţii), de la ora 20.00 la ora 7.00” anunţă el. ”Veţi putea circula în capitală şi în regiune duminică”, precizează Kliciko.
Pe de altă parte, vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că s-a ajuns la un acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localităţi aflate pe linia frontului.
Ea a precizat că cei care vor să plece din Mariupol, oraş din sud cu circa 430.000 de locuitori înainte de conflict, trebuie să o facă în maşinile personale, întrucât forţele ruse nu lasă autobuzele să treacă pe la punctele lor de control din oraş.