Ziua 31. Ucraina face bilanțul distrugerilor, rușii continuă bombardamentele. Biden a provocat valuri mari înainte să plece din Europa (Foto & Video)

Ziua 31. Ucraina face bilanțul distrugerilor, rușii continuă bombardamentele. Biden a provocat valuri mari înainte să plece din Europa (Foto & Video)

Ucraina este sub bombele Rusiei de 31 de zile. Forțele ruse au început să fie alungate de ucraineni, dar urmează să primească întăriri din teritoriile pro-ruse din Georgia. Spre Ucraina se îndreaptă, în Marea Neagră, și 20 de nave de război.

Rușii au reușit să captureze orașul Slavutîci, unde trăiesc mulţi dintre cei care lucrează la centrala nucleară Cernobîl, au ocupat spitalul și au cerut să fie predate toate armele. Oamenii li s-au opus ocupanților în stradă, în ciuda focurilor trase pentru a-i intimida.

Biden și oficialii americani s-au întâlnit dimineață, în Polonia, cu doi miniștri ucraineni, pentru discuții. ”Rezistența ucraineană și armele americane sunt rețeta succesului”, a fost concluzia. Partea ucraineană susține și că americanii nu au nimic împotrivă ca Polonia să transfere Kievului avioane de luptă.

În timp ce Biden vizita refugiații, rușii au bombardat Liovul, în apropiere de granița cu Polonia. O a doua rundă de bombardamente a avut loc în timp ce Biden susținea un discurs în care l-a numit pe Putin dictator și tiran și a spus că nu mai poate să rămână la putere. Casa Albă a venit apoi cu clarificări, insistând că Biden în niciun caz nu a cerut o schimbare de regim la Moscova.

Cu gândul la reconstrucție, Kievul a anunțat bilanțul primelor 31 de zile: 4.500 de clădiri rezidențiale, 100 de clădiri de birouri, 400 de unități de învățământ și 150 de unități medicale au fost distruse sau avariate de bombele rușilor. Asta înseamnă zeci de miliarde de dolari și pagubele totale sunt mult mai mari.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, evenimentele din ziua 31 de război:

ADVERTISING

23:56 - Închidem live-ul cu Keanu Reeves, care a afișat un mesaj de susținere pentru Ucraina.

23:45 - Statele Unite au dat asigurări Kievului că nu au "nicio obiecţie" legată de transferul avioanelor de luptă poloneze în Ucraina, a afirmat sâmbătă ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, într-un mesaj scris transmis AFP.

"Statele Unite ne-au dat asigurări că nu au obiecţii cu privire la transferul avioanelor. Mingea este acum în terenul Poloniei. Vom studia această problemă mai detaliat în conversaţiile noastre cu colegii noştri polonezi pentru a le auzi poziţia, dar vreau să fiu clar: Ucraina are o nevoie critică de mai multe avioane de luptă", a scris şeful diplomaţiei de la Kiev.

23:29 - Oligarhii ruşi pot continua să vină şi să facă afaceri în Turcia atât timp cât respectă legea turcă şi dreptul internaţional, a afirmat sâmbătă ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de AFP.

"Nu participăm la sancţiuni. Le aplicăm doar pe cele decise de Naţiunile Unite. Cu siguranţă, cetăţenii ruşi pot vizita ţara noastră", a răspuns Mevlut Cavusoglu în cursul unui interviu în marja Forumului de la Doha, în Qatar, la o întrebare despre iahturile aparţinând miliardarului rus Roman Abramovici care au acostat în această săptămână în sud-vestul Turciei.

23:10 - Scările Ambasadei Rusiei în Cehia au fost acoperite cu sânge artificial. Amintim că, vineri, autoritățile din capitala Cehiei au decis să redenumească parte dintr-o stradă de lângă ambasada Rusiei.

Astfel, Ambasada Rusiei din Praga se află acum pe Strada Eroilor Ucraineni, are în față Piața Boris Nemțov și lângă, Parcul Anna Politkovskaia.

23:03 - De la începutul războului, în Ucraina au fost distruse în jur de 4.500 de clădiri rezidențiale, 100 de clădiri de birouri, 400 de unități de învățământ și 150 de unități medicale, a anunțat guvernul ucrainean.

ADVERTISING

În bani, ucrainenii spun că distrugerea se traduce în zeci de miliarde de dolari.

23:01 - În Novomoskovsk, oamenii au făcut un efort colectiv pentru a pune înapoi steagul Ucrainei.

22:56 - În ciuda bombardamentelor, În Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, se ține Festivalul de muzică clasică.

Organizatorii au insistat ca festivalul să se desfășoare confirm programului, însă nu în sala de spectacole, ci la metrou. Denis Karachevtsev, un violoncelist, a spus că a vrut astfel să transmită un mesaj de speranță.

”Mesajul meu este că nu ne temem, suntem puternici și putem fi de folos țării noastre, fiecare în felul nostru”, a spus el.

Violonista Tatiana Choukh a spus că cel mai probabil ”acesta a fost cel mai bun concert din viața mea”.

22:52 - Autoritățile ucrainene au anunțat că rușii au bombardat din nou un centru nuclear, la Institutul pentru Fizică și Tehnologie din Harkov. Nu au fost date informații suplimentare.

22:39 - În discursul său din Polonia, Biden a vorbit de sancțiuni spunând că SUA ”Au luat totul de la oligarhii ruși”.

Într-o replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu există oligarhi în Rusia, doar ”antreprenori cinstiți care sunt jefuiți”

22:11 - Zelenski a promulgat legea care cenzurează presa cât e război. Până la 12 ani de închisoare pentru cei care o încalcă - detalii AICI.

21:50 - Primarul din Slavutîci a fost eliberat de ruși. El spune că orașul e ocupat și trebuie să predea toate armele. Trei oameni au murit în atacul rușilor.

21:24 - Casa Alba a venit cu o precizare, explicând că Biden nu a invocat o schimbare de regim.

ADVERTISING

”Președintele a subliniat că Putin nu poate fi lăsat să își exercite puterea asupra vecinilor sau regiunii. Nu discuta despre puterea lui Putin în Rusia sau despre o schimbare de regim”, a transmis un oficial al Casei Albe.

21:00 - O reacție a venit de la Kremlin după discursul lui Biden: ”Asta nu e ceva ce să decidă dl. Biden. Este doar dorința poporului Federației Ruse”, a transmis Dmitri Peskov. El s-a referit la declarația președintelui american care a spus spus că Putin nu mai poate fi lăsat la putere.

20:44 - Președintele Finalandei, Sauli Niinistö, spune că aderarea țării sale la NATO ”ar aduce beneficii, dar ar duce și la creșterea permanentă a tensiunilor cu Rusia”.

Într-un interviu pentru Yle TV1, Niinistö a spus că cel mai mare beneficiu ar fi acela al apărării preventive, dar ar putea duce la creșterea emnințărilor hibride.

El a spus însă că beneficiile obținute de pe urma statutului de stat membru NATO ar fi mai mari decât ramificațiile negative și că trebuie găsite soluții pentru creșterea securității țării.

20:08 - În timpul discursului președintelui american, rușii au lansat noi bombardamente asupra Liovului, oraș aflat la granița cu Polonia. Acțiunea este clar un mesaj pentru americani.

Amintim că vineri, Ministerul Apărării de la Moscova susținea că obiectivul principal e aproape atins, și anume eliberarea Donbasului. Liovul se află exact la polul opus față de Donbas.

19:36 - Joe Biden susține, la Varșovia, un discurs la finalul noului său turneu european. El s-a referit la Putin cu apelativele ”tiran” și ”dictator” și le-a cerut oamenilor să nu se teamă, citându-l pe Papa Ioan Paul, de origine polonez.

”În cele mai întunecate momente are loc cel mai mare progres. Cuvintele lui Papa Ioan Paul al doilea sunt mai clare ca niciodată: să nu vă descurajați, să nu vă temeți.

Un dictator care dorește să recreeze un impreriu nu va șterge dragostea unui popor pentru libertate. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Acest om nu mai poate rămâne la putere”, a spus Biden, în uralele mulțimii.

El s-a adresat rușilor, făcând diferența între ei și Putin, cel care a dorit acest război.

”Voi, rușii, nu meritați acest război, doar voi puteți încheia acest război. (...) Trebuie să luptăm cu corupția care vine de la Kremlin și să le oferim rușilor o șansă reală”, a mai spus președintele american.

El a adăugat că SUA vor ajuta Europa să se elibereze din dependența energetică față de Rusia și a spus că lumea trebuie să se înarmeze cu putere și rezistență, pentru că lupta pentru libertate este continuă.

”Această luptă nu va fi câștigată în zile sau luni. Trebuie să ne întărim pentru lunga luptă pe care o avem în față”, a mai spus Biden.

19:18 - ONU a prezentat bilanțul actualizat din Ucraina: 1.106 de civili morți și 1.754 răniți. Acestea sunt doar datele care au putut fi verificate, dar ONU precizează că bilanțul real este mult mai mare.

18:55 - Guvernatorul regional din Liov, Maksim Kozitskîi, a anunțat că cel puțin 5 persoane au fost rănite după ce rușii au bombardat depozitul de petrol de la periferia orașului.

18:37 - SUA iau în considerare să impună sancțiuni firmelor care aprovizionează armata Rusiei.

18:22 - La Londra are loc un miting masiv de susținere pentru Ucraina. La el participă și primarul capitalei britanice, Sadiq Khan, care s-a declarat ”jenat” de răspunsul guvernului britanic în criza refugiaților ucraineni.

18:02 - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a reacționat rapid după ce Biden l-a numit pe Putin ”măcelar”.

”Noi insulte la adresa președintelui Putin nu fac decât să micșoreze fereastra de oportunitate pentru îmbunătățirea relațiilor între Federația Rusă și SUA. E ciudat să auzim acuzații de la omul care a ordonat bombardarea Iugoslaviei și uciderea oamenilor”, a spus Peskov.

17:46 - Carantina anunțată mai devreme de primarul Kievului a fost anulată. Cetățenilor li s-a spus că în urma ”unor noi informații primite de la comanda militară” nu mai există motive să fie impusă carantina totală. Rămâne în vigoare doar cea de noapte, între orele 20:00 - 07:00.

17:28 - Autoritățile din Liov anunță că au avut loc trei explozii în oraș. Una dintre ele s-a produs la un depozit de petrol.

17:11 - Joe Biden s-a întâlnit cu refugiații ucraineni adăpostiți pe stadionul național din Varșovia. A luat copii în brațe, s-a îmbrățișat cu femeile și le-a spus că sunt foarte frumoase. În imaginile făcute publice, refugiații îi spun că au încredere totală în SUA.

17:06 - În Varșovia, mii de oameni, majoritatea bieloruși, protestează în fața ambasadei Rusiei, față de invazia Ucrainei.

17:02 - Alarmele antiaeriene au început să sune în Liov, în timp ce oamenii au auzit explozii putrnice. Nu este clar încă ce obiective sunt atacate. Liovul este foarte aproape de granița cu Polonia, țară în care președintele Joe Biden și alți lideri americani se află la această oră.

16:53 - Ministrul de Externe din Ucraina, Dmitri Kuleba, spune ce a discutat cu Biden, la Varșovia.

”Președintele Biden a spus că ce se întâmplă în Ucraina va schimba istoria secolului 21. Împreună ne vom asigura că această schimbare este în favoarea noastră, în favoarea Ucrainei și în favoarea lumii”, a spus Kuleba, adăugând că americanii au dat asigurări că vor continua să sprijine Ucraina și și-au exprimat admirația pentru curajul ucrainenilor.

Kuleba s-a arătat recunoscător spunând că nicio altă țară nu a ajutat atât de mult Ucraina precum au făcut-o SUA.

”Rezistența ucraineană și armele americane sunt sunt rețeta succesului pe front”, a spus el.

16:42 - Localităţile Маkariv, Bucea şi Irpin, situate în vestul Kievului, au fost vizate în atacuri cu obuze, anunţă comandantul Administraţiei Militare Regionale Kiev, Oleksandr Pavliuk. Aici, forțele ucrainene înearcă să-o încercuiască pe ruși, de la mijlocul săptămânii.

16:36 - Preşedintele ucranean Volodimir Zelenski poartă negocieri pentru a interveni duminică seara, prin videoconferinţă, la ceremonia Oscarurilor.

Fostul actor, în vârstă de 44 de ani, devenit un star în ţara sa în urma serialului ”Servitorul poporului”, ar putea lua cuvântul fie în direct, pe ecrane, aşa cum a făcut-o în parlamentele mai multor ţări din Occident, fie printr-un mesaj preînregistrat.

Participarea sa la ceremonie a fost sugerată de umorista Amy Schumer, una dintre cele trei prezentatoare a celei de-a 94-a ediţii a Oscarurilor.

16:19 - În Polonia, Biden spune că planul lui Putin de a diviza NATO a eșuat.

”Sunt convins că Vladimir Putin se baza pe abilitatea lui de a diviza NATO, de a separa flancul de est de cel de vest. Dar nu a reușit. Cred că este foarte important ca noi, Polonia și SUA, să rămânem uniți pe măsură ce mergem înainte”, a spus Biden.

”Am învățat din tristă experință în două războaie mondiale că atunci când stăm deoparte și nu ne implicăm în stabilitatea Europei, se întoarce împotriva noastră”, a mai spus președintele american.

16:09 - Așa zisul președinte al Osetiei de Sud Anatoly Bibilov a anunțat că a trimis soldați să lupte alături de ruși în Ucraina.

”Ei înțeleg perfect că dacă apără Rusia, apără Osetia. Pentru că dacă fascismul nu este distrus, mâine va amenința din nou patria mamă”, a spus Bibilov.

15:56 - În Szczecin, Polonia, în fața Teatrului de Artă Contemporară a fost scris cu alb cuvântul ”Copii”, în rusă, în memoria celor care au murit sub bombardamentele rușilor asupra teatrului din Mariupol.

15:52 - Joe Biden a ajuns la stadionul din Varșovia, unde va vizita refugiații.

15:20 - În regiunea Zaporojie, armata rusă a blocat coridorul umanitar pe unde erau evacuați civilii din Maiupol. Cozile de mașini se întind pe kilometri întregi.

În ambuteiaj sunt și ambulanțe care transportau răniți. Un comisar ucrainean pentru drepturile omului spune că oameniiprinși acolo sunt fără apă și mâncare de două zile.

14:56 - Primarul din Cernihiv a spus că populația s-a redus cu peste jumătate de la invazia Rusiei în Ucraina. Vladyslav Atroșenko a declarat că în oraș mai sunt între 120.000 și 130.000 de locuitori, comparativ cu aproximativ 290.000 înainte de invazia Rusiei.

14:50 - Ministerul rus al Apărării dă asigurări că nu preconizează să-şi trimită rezerviştii la război în Ucraina şi denunţă ”chemări false” primite de către ruşi, pe care le atribuie serviciilor secrete ucrainene.

14:35 - Primarul Kievului Vitali Kliciko a anulat interdicţia de circulaţie pe care a anunţat-o cu puţin timp mai înainte. El a anunţat, într-o postare pe Telegram, că această interdicţie de circulaţie urmează nu mai aibă loc.

14:11 - Ministrul ucrainean de Externe și ministrul Apărării s-au întâlnit cu omologii lor americani, Anthony Blinken și Lloyd Austin.

13:51 - Forțele ucrainene au organizat o contraofensivă în zonele din jurul celui de-al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, au declarat sâmbătă oficialii locali.

Într-o declarație postată pe Telegram, Oleh Syniehubov, șeful administrației regionale Harkov, a spus: „Nu doar că ne apărăm pozițiile, ci și eliberăm pământul ocupat temporar. Mai multe așezări au fost eliberate, iar lupta pentru teritoriile noastre este în curs de desfășurare".

13:37 - De la începutul războiului, bombardamentele din Ucraina au afectat cel puțin 59 de clădiri cu semnificație religioasă în cel puțin opt regiuni. Majoritatea bisericilor distruse sunt ortodoxe.

13:24 - Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat sâmbătă că peste o mie de elevi din Ucraina doresc să urmeze cursurile din România, conform programului stabilit de autoritățile școlare.

13:12 - Armata rusă anunţă sâmbătă noi atacuri cu rachete vizând ţinte militare în vestul, centrul şi sudul Ucrainei. Rachete de tip Kalibr, lansate de pe mare, au distrus un depozit de muniţie şi armament situat în apropiere de Veliki Korovinţi, în regiunea Jitomir, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

13:00 - Zeci de oficiali, jurnalişti şi activişti ucraineni care se opun invaziei ruse au fost reținuți în mod arbitrar de forţe ruse sau au ”dispărut”, denunţă ONU, care consideră că unele cazuri par să fie ”luări de ostatici”.

12:49 - Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că s-a ajuns la un acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localităţi aflate pe linia frontului.

12:23 - Locuitorii orașului Slavutîci au protestat față de invazia rușilor. Sute de oameni au ieșit în piața centrală și au strigat „Glorie Ucrainei”. Apoi, pe măsură ce mulțimea se deplasa prin piață, s-au auzit câteva focuri de armă puternice.

12:07 - Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat sâmbătă o nouă interdicție de circulație, de azi de la ora 20:00, până luni la 7 dimineața.

Klitschko a spus că numai anumite vehicule vor avea voie să circule și că locuitorii orașului nu au voie să iasă din case sau adăposturi. Transportul public, magazinele, farmaciile și benzinăriile nu vor funcționa.

11:58 - Poliţia de Frontieră anunţă sâmbătă dimineaţă că peste 8.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară vineri, în scădere cu 13,2% faţă de ziua precedentă.

11:44 - Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba face apel la boicotarea companiilor care au rămas în Rusia după începutul războiului.

11:28 - Forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Slavutîci, unde trăiesc mulţi dintre cei care lucrează la centrala nucleară Cernobîl, a declarat guvernatorul regiunii Kiev, Oleksandr Pavlyuk.

Potrivit Reuters, el a spus că trupele ruse au ocupat spitalul din Slavutîci și l-au răpit pe primar.

11:14 - 45% dintre familiile din Ucraina se tem că vor rămâne fără mâncare. Reprezentanții World Food Programme spun că fac tot ce pot pentru a trimite alimente.

11:08 - Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat la telefon cu Volodimir Zelenski despre situaţia din Ucraina şi negocierile dintre Kiev şi Moscova.

Erdogan i-a spus lui Zelenski că a exprimat susţinerea Turciei faţă de integritatea teritorială a Ucrainei la summitul extraordinar al NATO de joi, la Bruxelles.

10:50 - Conducerea Rusiei a cheltuit miliarde de dolari pe propagandă, a estimat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Ştiţi cu toţii foarte bine ce sistem uriaş de propagandă de stat a construit Rusia", a afirmat Zelenski.

10:43 - Consilierul ministrului de Interne al Ucrainei Anton Geraşcenko susţine că ministrul rus al Apărării al Rusiei Serghei Şoigu a suferit un infarct.

Şoigu nu a fost văzut public în perioada 11-24 martie, iar joi a apărut pentru scurt timp într-un videoclip lansat de preşedintele rus Vladimir Putin.

10:22 - Președintele Volodimir Zelenski a cerut țărilor producătoare de energie să crească producția, astfel încât Rusia să nu-și poată folosi resursele de petrol și gaze pentru a „șantaja” alte țări.

09:59 - Jurnalista Svetlana Zalizetskaya, din Melitopol, spune că tatăl ei, în vârstă de 75 de ani, a fost răpit. Ea a declarat că soldați ruși au intrat în casă, au făcut percheziții și l-au răpit pe tatăl său.

09:41 - În gara din Vilnius au fost amplasate afişe cu războiul din Ucraina. Astfel, ruşii care traversează Lituania spre Kaliningrad pot vedea ceea ce se întâmplă în țara vecină.

09:20 - Războiul din Ucraina a ucis până acum 136 de copii, în timp ce alți 199 au fost răniți, a anunțat parchetul ucrainean.

09:05 - Ministerul britanic al Apărării a făcut un bilanț al ultimelor evoluții în războiul din Ucraina și a tras concluzia că, probabil, rușii vor continua să atace marile orașe din aer deoarece nu vor să se angajeze în operațiuni de infanterie urbană pe scară largă.

08:56 - Rusia desfăşoară exerciţii militare pe insulele Kurile, revendicate de Tokyo, la câteva zile după ce Moscova a abandonat negocierile de pace cu Japonia din cauza sancţiunilor impuse de aceasta ca urmare a invaziei ruse din Ucraina.

08:37 - Președintele american Joe Biden se va întâlni cu președintele polonez, Andrzej Duda, va vizita refugiați și va ține un discurs în ultima zi a călătoriei în Europa.

08:23 - Elon Musk spune că după ce a început războiului din Ucraina, hackerii au încercat să pirateze sistemul global de internet Starlink.

08:06 - Peste 70 de atacuri separate asupra spitalelor, ambulanţelor şi medicilor din Ucraina au avut loc de la 24 februarie, numărul crescând "în fiecare zi", a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

07:43 - Un transport de 1.500 de rachete antiaeriene „Strela” și 100 de mitraliere MG3 din Germania a sosit în Ucraina.

07:31 - Ucraina a început să scoată la licitaţie o colecţie de jetoane nefungibile (NFT-uri), într-o extindere a unei activităţi de strângere de fonduri sub formă de criptomonede.

07:04 - Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară, a anunţat că suspendă participarea oamenilor de ştiinţă CERN la toate comitetele ştiinţifice ale instituţiilor situate în Rusia şi Belarus.

06:51 - Organizaţia Naţiunilor Unite spune că a primit „din ce în ce mai multe informaţii” privind existenţa gropilor comune în Mariupol şi a reuşit să obţină „informaţii prin satelit” în acest sens.

„Estimăm că una dintre acele gropi comune cuprinde aproximativ 200 de persoane”, a spus şefa ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina.

06:34 - Un deputat al Dumei din Moscova a sugerat că încă șase țări - Kazahstan, Republica Moldova, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia - ar trebui „denazificate”.

06:18 - Herson rămâne sub controlul total al Rusiei, au declarat câţiva locuitori ai oraşului pentru CNN, în timp ce un oficial american a transmis că nu pot spune cu precizie exact cine deţine controlul asupra orașului.

06:06 - Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre termenii şi condiţiile unei „operaţiuni umanitare excepţionale” de evacuare a civililor din Mariupol.

Franţa va cere Rusiei să ridice asediul lui Mariupol, astfel încât civilii care doresc să plece să poată fi evacuaţi şi să se ofere ajutor umanitar pentru cei care au ales să rămână în oraş.

05:51 - Şeful serviciului ucrainean de informaţii militare, generalul Kirilo Budanov, le-a promis ruşilor un "adevărat iad" în Ucraina, unde armata rusă, pe care o consideră "medievală", se va confrunta cu o gherilă constantă a partizanilor ucraineni.

05:42 - Marea Britanie a sancționat 65 de persoane și entități, inclusiv Kronshtadt, o companie rusă de apărare și principalul producător de drone și alte vehicule aeriene fără pilot (UAV) din Rusia.

05:27 - Preşedintele ucrainean a spus că autorităţile au putut asigura 18 coridoare umanitare în ultima săptămână şi au reuşit să salveze 37.606 de persoane, dintre care 26.477 din oraşul asediat Mariupol.

05:12 - Statele Unite intenționează să impună sancțiuni împotriva companiilor rusești care furnizează bunuri serviciilor de informații și armatei Federației Ruse.

04:55 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a pierdut până acum peste 16.000 de militari. Printre ei se numără şi comandanţii de rang înalt.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇