Primarul din Crevedia, Florin Petre, a reiterat, miercuri, că nu ştia despre activitatea care se desfăşura la staţia GPL unde s-au produs exploziile şi că nu a fost sesizat de localnici despre ceea ce se petrecea în interiorul acesteia.
„Sunt emotiv şi de aceea anumite declaraţii pe care le-am dat au putut fi interpretate greşit. Firma Flagas a desfăşurat activităţi economice în comuna noastră. Vindeau clienţilor GPL en detail. Din data de 31.07.2020, am fost notificaţi, prin mail, că în urma unui control ISU firmei i s-a retras autorizaţia de securitate la incendiu. Din acel moment, au închis activitatea de comerţ cu amănuntul, firma delimitând ulterior perimetrul societăţii cu un gard înalt şi opac. (…)
De câte ori am trecut prin zonă, am observat diferite vehicule parcate în incinta societăţii. Erau pur şi simplu staţionate, nu am observat vreo altă activitate. Ţin să precizez faptul că nu am primit niciun fel de reclamaţie privitor la mirosul de gaz emanat din curtea societăţii. Niciun fel. Nici verbal, nici scris, nici pe vreunul din site-urile de socializare locale. În plus, se ştie că numărul unic de urgenţă, apelabil din orice reţea - 112, este mereu la dispoziţia cetăţenilor cu înalt spirit civic", spune Petre într-o declaraţie postată pe pagina de Facebook a Primăriei Crevedia.
El a menţionat că în noaptea tragediei a fost sunat de mai multe televiziuni, dar pentru că se afla într-o stare "emoţională critică" a răspuns mecanic întrebărilor şi de aici confuzia că ar avea cunoştinţă despre activitatea firmei care deţine staţia GPL din localitate.
"În toiul nopţii, în acele momente de panică şi confuzie totală, generală, reporterii mai multor televiziuni m-au sunat (…), fără a realiza că este de fapt un interviu şi că sunt înregistrat. Fiind profund marcat de cele văzute şi simţite la faţa locului, într-o stare afectiv emoţională critică, am răspuns mecanic întrebărilor şi fără a le cerne corespunzător prin filtrul gândirii şi de aici confuzia creată vizavi de faptul că aş avea cunoştinţă despre eventualele activităţi economice ale firmei Flagas", a susţinut primarul din Crevedia, adăugând că este încrezător că instituţiile abilitate îi vor găsi pe cei care se fac vinovaţi de producerea acestei tragedii.