Primarul din Călărași a murit din cauza COVID-19. Mesajul lui Orban

Primarul din Călărași a murit din cauza COVID-19.  Mesajul lui Orban

Primarul încă în funcție din Călărași și lider al organizației județene a PNL, Daniel Ştefan Drăgulin, a murit din cauza COVID-19.

Daniel Ştefan Drăgulin, în vârstă de 59 de ani, era internat la Spitalul ”Matei Balș” din Capitală. El a murit luni dimineață.

Drăgulin era primar în funcție, dar alegerile pentru funcția de primar au fost câștigate de Marius Grigore Dulce, candidatul PSD și consilier local şi director general al Casei de Asigurări de Sănătate Călăraşi.

ADVERTISING

Liberalii au transmis condoleanţe familiei.

"Ne exprimăm regretul faţă de dispariţia dureroasă a colegului nostru Daniel Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi în perioada 2012-2020, preşedinte al filialei PNL Călăraşi şi vicepreşedinte al PNL.

Partidul Naţional Liberal transmite condoleanţe familiei îndoliate şi va păstra vie memoria colegului liberal care a luptat pentru o societate dreaptă în spiritul valorilor liberale naţionale pentru toţi cei din jurul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", afirmă liberalii într-un comunicat.

ADVERTISING

Dan Drăgulin a candidat la alegerile din 27 septembrie la funcţia de primar al Călăraşiului, însă nu a obţinut un nou mandat. Pe 20 septembrie, edilul se autoizolase la domiciliu, pentru a doua oară de la debutul pandemiei, după ce intrase în contact cu o persoană cu COVID-19.

Mesajul lui Orban

Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj de condoleanțe.

Am aflat cu tristețe această veste ca Dan Drăgulin a pierdut bătalia pentru viață în spital. A fost infectat cu coronavirus. Nu a mai putut în ultima săptămâna să participe la campanie. După terminarea alegerilor a luptat cu boala, dar din păcate a decedat în cursul acestei dimineți.

ADVERTISING

E o pierdere mare pentru noi. A fost un om care a avut rezultate deosebite în administrație. Această pierdere o resimțim cu greu. Transmitem familiei condoleanțe. Suntem alături de ei. Avea și alte probleme de sănătate. Nu așa grave, dar ați văzut că acest virus atacă într-un mod surprinzător", a transmis Orban.

Orban a punctat că Drăgulin avea probleme de sănătate, dar nu foarte grave.

"Drăgulin era un om în putere, un om în activitate, un om care şi-a exercitat şi funcţia de preşedinte al filialei PNL Călăraşi, funcţia de primar şi-a exercitat-o în cele mai bune condiţii. Nu ştii niciodată ce efecte are virusul şi e clar că provoacă decese.

Noi am ţinut legătura cu dl director Streinu-Cercel permanent, am fost informat de evoluţia stării de sănătate, de faptul că a avut forme grave de manifestare şi din nefericire s-a produs acest deznodământ", a mai spus Ludovic Orban.

Duminică la amiază, la nivelul județului Călărași erau 1.010 cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 208 erau active, 392 fuseseră declarate vindecate și 38 de persoane decedaseră, după cum a anunțat Prefectura Călărași.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇