Premieră în România: Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că a lovit o femeie cu palma peste fund

Premieră în România: Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că a lovit o femeie cu palma peste fund
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare pentru că a lovit o femeie cu palma în partea posterioară, în plină stradă, decizie ce reprezintă o premieră în România. El a fost trimis în judecată și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Astfel, instanța a decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, scrie Monitorul de Suceava.

Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care judecătorul de caz a considerat că Viorel Lupu trebuie să o execute în regim de detenție. Decizia nu este însă definitivă.

ADVERTISING

Incidentul s-a petrecut la mijlocul anului 2021 pe o stradă din centrul Sucevei. Mai multe femei, printre care și victima, Nina Smart, persoană cu cetățenie română și americană, au fost abordate de Viorel Lupu.

”Lupu Viorel a venit în dreptul lor și, după ce a făcut niște comentarii cu privire la grup, s-a auzit un sunet ca o pocnitură, o palmă, persoana vătămată Smart Nina menționând că inculpatul a lovit-o peste partea stângă a posteriorului”, se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Suceava.

ADVERTISING

În același document, una din martore a declarat: ”Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată peste zona dorsală cu un gest extrem de violent, iar apoi a intrat într-o sală de jocuri din apropiere, râzând”.

Nina Smart a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța a admis în parte aceste solicitări.

”Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume. Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate”, a arătat judecătorul.

ADVERTISING

Autorul a recunoscut fapta, dar nu s-a prezentat la proces.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇