Pregătiri intense pentru întâlnirea Trump-Putin: Stabilirea locației a pus probleme. Vor discuta singuri, fiind însoțiți doar de traducători

Pregătiri intense pentru întâlnirea Trump-Putin: Stabilirea locației a pus probleme. Vor discuta singuri, fiind însoțiți doar de traducători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oficialii americani, care s-au străduit să identifice şi să rezerve un loc pentru summit-ul de vineri dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său rus, au descoperit rapid o problemă majoră: vara este sezonul turistic de vârf în Alaska, iar opţiunile disponibile şi echipate pentru a găzdui cei doi lideri mondiali sunt extrem de limitate.

Când unii localnici din Alaska au aflat că Trump şi Putin vor veni în statul lor, câţiva au început să contacteze aliaţii preşedintelui cu o propunere: ar putea fi locuinţele lor o opţiune?

Nu este clar dacă aceste oferte au ajuns vreodată la urechile Casei Albe, care au sunat însă la locaţii din Juneau, capitala statului, dar şi din Anchorage şi Fairbanks, transmite CNN.

Organizatorii au ajuns curând la concluzia că singurul oraş care oferea opţiuni viabile pentru summit era Anchorage. Mai exact, doar baza militară Elmendorf-Richardson, situată la marginea nordică a oraşului, îndeplinea cerinţele de securitate pentru această întâlnire istorică, deşi Casa Albă sperase să evite imaginea găzduirii liderului rus şi a anturajului său într-o facilitate militară americană.

Acolo se vor întâlni cei doi preşedinţi vineri, au declarat doi oficiali ai Casei Albe.

Summit-ul este încă în mare parte în curs de pregătire.

Cei doi diplomaţi de vârf ai celor două ţări – secretarul de Stat Marco Rubio şi ministrul de Externe Serghei Lavrov – au discutat marţi ”anumite aspecte ale pregătirii”, potrivit MAE rus.

De obicei, un summit cu miză mare ar fi precedat de negocieri ample privind agenda şi rezultatele. Dar Trump însuşi a declarat că abordează întâlnirea ca pe o sesiune de testare, fără prea multe aşteptări în avans cu privire la modul în care va decurge. Marţi, Casa Albă a calificat-o drept o ”sesiune de ascultare”.

Aterizarea în Alaska

Administraţia Trump şi Kremlinul au ales Alaska după lungi negocieri în culise, potrivit unor persoane familiarizate cu problema. Sunt puţine locuri potrivite pentru o aşa întâlnire, mai ales având în vedere mandatul de arestare pentru crime de război emis împotriva lui Putin de Curtea Penală Internaţională în 2023.

De aceea, Rusia s-a opus unui oraş din Europa, precum Viena sau Geneva, unde liderii americani şi ruşi s-au întâlnit încă din perioada Războiului Rece. În timp ce Putin însuşi a propus Emiratele Arabe Unite ca locaţie ”perfect potrivită”, Casa Albă spera să evite o altă călătorie lungă în Orientul Mijlociu, după vizita lui Trump din luna mai.

În cele din urmă, potrivit unor surse, alegerea s-a redus la Ungaria – al cărei prim-ministru, Viktor Orbán, este apropiat atât de Trump, cât şi de Putin – şi Statele Unite ca posibile gazde.

Oficialii americani au fost încântaţi şi oarecum surprinşi când preşedintele rus a acceptat o întâlnire chiar în SUA – pe un teritoriu care cândva a făcut parte din imperiul rus.

Misterul originii întâlnirii

Dar cum se face că s-a ajuns să se întâlnească? Asta rămâne un mister.

Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a vizitat Moscova miercurea trecută pentru o întâlnire cu Putin, care a dus la decizia acestui summit, deşi ceea ce a spus exact Putin atunci la Moscova rămâne în mare parte necunoscut.

Oficialii europeni au petrecut o mare parte din săptămâna trecută încercând să stabilească parametrii acordului de pace propus de Putin, dar unii s-au declarat frustraţi de lipsa de claritate a lui Witkoff.

Trump intenţionează să asculte părerile liderilor europeni într-o întâlnire de miercuri, organizată online de germani, astfel încât preşedintele să poată afla punctul lor de vedere înainte de întâlnirea de vineri. El a promis că va discuta la telefon cu ei, împreună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, imediat după încheierea summit-ului din Alaska.

Zelenski nu va fi prezent în Alaska pentru summit, astfel că orice potenţială întâlnire trilaterală este exclusă pentru moment.

În schimb, Trump va petrece cel puţin o parte din summit într-o întâlnire tête-à-tête cu Putin, a declarat marţi Casa Albă, oferind celor doi timp pentru a purta o discuţie fără să fie auziţi de nimeni altcineva în afară de traducătorii lor.

”Face parte din plan”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, când a fost întrebată dacă cei doi preşedinţi se vor întâlni în doi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇