Guvernul din Polonia i-a cerut preşedintelui să declare stare de urgenţă în unele părţi din două regiuni de la graniţa cu Belarus, a anunţat marţi premierul Mateusz Morawiecki.
Măsura vine în contextul înmulţirii semnificative a trecerilor ilegale de frontieră, potrivit Reuters.
Starea de urgenţă va avea o durată de 30 de zile, a spus premierul. Ea va oferi autorităţilor puteri mai mari de a monitoriza şi controla deplasările populaţiei.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de Reuters, este vorba de regiunile Podlaskie şi Lubelskie.
Polonia a început săptămâna trecută să construiască un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei în încercarea de limita afluxul de migranţi din ţări precum Irak şi Afganistan care traversează Belarusul. În august, sute de migranţi au trecut ilegal frontiera dinspre Belarus.
Uniunea Europeană l-a acuzat pe preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, de faptul că duce un "război hibrid" prin folosirea migranţilor pentru a pune presiune asupra blocului comunitar.
Polonia consideră de asemenea că decizia Belarusului este o răzbunare pentru hotărârea Varşoviei de a-i oferi refugiu Kristinei Ţimanuskaia, o atletă belarusă care a refuzat să se mai întoarcă acasă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Autorităţile poloneze au fost criticate de organizaţii de apărare a drepturilor omului pentru că nu acceptă migranţi şi pentru că nu le oferă îngrijire medicală corespunzătoare celor aflaţi la graniţă.Varşovia susţine că ei sunt în responsabilitatea autorităţilor belaruse.
Citește și: