Poliţia Română, alături de Poliţia Locală, intensifică activităţile de verificare a respectării normelor privind combaterea COVID-19, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, care a precizat că şi poliţişti în civil vor efectua verificări în acest sens.
„Suntem împreună în această luptă cu pandemia şi trebuie să respectăm măsurile de protecţie sanitară, pentru că numai astfel putem diminua impactul COVID-19 asupra noastră, a tuturor. Am aplicat gradual toate măsurile, dar vă spun: în respectarea măsurilor de protecţie sanitară stă chiar viaţa noastră a tuturor, a copiilor, a părinţilor şi a bunicilor noştri. Una dintre măsurile puse în aplicare a fost ca unele activităţi, la nivel naţional, să fie efectuate de poliţişti în civil„, a spus Drăgan.
El a adăugat că, şi până în prezent, la diferite acţiuni, poliţiştii au desfăşurat activităţi fără portul uniformei de serviciu şi a dat ca exemplu controalele efectuate la societăţi comerciale pe linie de economică, verificări în ceea ce priveşte comerţul stradal ilicit.
"Din experienţa acţiunilor desfăşurate până în prezent, s-a constatat faptul că, în unele cazuri, oamenii respectă aceste măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 doar la vederea forţelor de ordine. Poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea lor, au fost puse măştile de protecţie, pentru ca, imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru, să fie scoase", a explicat purtătorul de cuvânt al IGPR.
Georgian Drăgan a subliniat că astfel de verificări sunt desfăşurate de toate Poliţiile din Europa şi din lume.
"Bineînţeles că pe parcursul activităţilor vor fi purtate discuţii cu cetăţenii şi li se va atrage atenţia asupra purtării în mod corespunzător a măştii de protecţie, asupra necesităţii distanţării fizice şi a respectării regulilor de igienă. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că rolul acestor activităţi nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară", a afirmat el.