Poliția italiană a găsit un presupus buncăr secret al "ultimului naș" al mafiei siciliene Cosa Nostra

Poliția italiană a găsit un presupus buncăr secret al "ultimului naș" al mafiei siciliene Cosa Nostra
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţia militară italiană a găsit un posibil buncăr secret care ar fi fost folosit de Matteo Messina Denaro, „naşul” mafiei siciliene, Cosa Nostra, care a fost arestat luni după 30 de ani de căutări.

Intrarea în buncăr era ascunsă într-un dulap plin cu haine dintr-o casă din Campobello di Mazara. Potrivit BBC, această casă se afla la 300 de metri de locuinţa care a fost percheziţionată luni de poliţie şi unde ar fi locuit în ultimii ani Matteo Messina Denaro. 

Funcţia şi dimensiunea structurii descoperite nu sunt încă pe deplin cunoscute.

ADVERTISING

Casa, situată pe Via Maggiore Toselli, ar aparţine unui bărbat care a fost judecat anterior pentru asociere mafiotă şi achitat în 2001.

Anchetatorii au declarat că au găsit smaralde, diamante şi alte pietre preţioase, dar căutau totodată documente despre care se crede că se află în posesia lui Denaro, în special o arhivă secretă a celui care a fost "naşul naşilor" mafiei siciliene, Totò Riina, mort în 2017. Potrivit unor informatori din rândul mafiei, arhiva ar fi fost furată de Denaro şi ar conţine secretele crimelor mafiote din ultimii 40 de ani.

ADVERTISING

În 2002, Denaro a fost condamnat în absenţă la închisoare pe viaţă pentru că a ucis personal sau a ordonat uciderea a zeci de persoane.

Procurorii cred că Denaro deţine secretul unora dintre cele mai odioase crime comise de mafia siciliană, inclusiv atacurile cu bombă din 1992 care i-au ucis pe procurorii antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino şi uciderea, în 1996, a lui Giuseppe Di Matteo, fiul de 12 ani al unui mafiot devenit martor al statului. Copilul a fost strangulat şi dizolvat în acid.

ADVERTISING

Poreclit Diabolik sau U Siccu (Slăbănogul), Denaro s-a născut în Castelvetrano, în Sicilia, în 1962. Tatăl său a fost un puternic lider al Cosa Nostra, iar Denaro a prosperat în afacerile familiei, construind un imperiu ilicit de miliarde de euro prin afaceri murdare în domeniul deşeurilor, energiei eoliane şi comerţului cu amănuntul.

Pentru a se proteja, şefii mafiei din Italia sunt cunoscuţi pentru faptul că îşi construiesc tuneluri pe sub case, buncăre sofisticate în munţi la care se poate ajunge doar pe jos şi ascunzători în pădure pentru a se refugia atunci când sunt căutaţi.

Denaro a fost arestat luni la o clinică medicală din Palermo, unde venise ca să facă o şedinţă de chimioterapie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇