Cum a fost arestat "ultimul naș" al mafiei siciliene Cosa Nostra: L-au prins la doctor, iar martorii au aclamat poliția

Cum a fost arestat "ultimul naș" al mafiei siciliene Cosa Nostra: L-au prins la doctor, iar martorii au aclamat poliția

Polițiștii l-au prins pe Matteo Messina Denaro, care a reușit să scape timp de 30 de ani de autoritățile italiene, după ce au primit un pont prețios. Ei au aflat că acesta avea cancer și urma tratament la o clinică medicală din Palermo.

Liderul mafiot în vârstă de 60 de ani se ascundea din 1993 și a fost arestat în clinica medicală privată La Maddalena din orașul sicilian. Anchetatorii au aflat cu trei zile înainte că el va veni acolo, iar forțele speciale au înconjurat unitatea, relatează The Guardian.

Matteo Messina Denaro, cândva socotit succesorul la rangul de naș al organizației mafiote Cosa Nostra după decesele lui Bernardo Provenzano în 2016 și Salvatore Riina, în 2017, a urmat periodic tratament în clinica medicală, timp de un an, unde se înregistrase sub numele fals de Andrea Bonafede.

ADVERTISING

"Sănătatea este unul dintre lucrurile care, mai devreme sau mai târziu, îi forțează pe cei care se ascund să se expună", a spus generalul Pasquale Angelosanto, șeful carabinierilor, la o conferință de presă organizată în Palermo. "În ultima perioadă ne-am concentrat ancheta pe starea lui de sănătate. Știam că e bolnav. În ultimele zile, am înțeles că în această zi un bărbat care se potrivește cu portretele noastre robot va veni la această clinică", a detaliat el.

Anchetatorii au relatat că luni, în jurul orei 8:30, Denaro, purtând o căciulă albă din lână și ochelari de vedere cu lentile heliomate, a intrat în clinică cu o foaie de hârtie în mână pe care era trecut rezultatul său negativ la testul Covid, obligatoriu pentru cei care fac tratament și analize de sânge.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Când polițiștii au intrat ca să-l aresteze, Denaro a încercat să fugă, dar după ce și-a dat seama că era înconjurat nu a opus nicio rezistență. Forțele de intervenție blocaseră toate ieșirile și străzile din jurul clinicii.

După ce l-au încătușat, polițiștii l-au întrebat: "Cum vă numiți?". "Sunt Matteo Messina Denaro", a răspuns. El era îmbrăcat cu haine de firmă și purta la mână un ceas în valoare de 38.000 de euro.

Când au auzit cine era bărbatul încătușat, câteva persoane care au fost martore la arestare i-au aplaudat pe polițiști și au ridicat pumnii în sus de bucurie.

După reținerea lui Denaro, polițiștii au descins la ultima sa ascunzătoare, o casă din centrul localității Campobello di Mazara, în provincia Trapani, care aparține șoferului său. Percheziția a durat toată noaptea, iar anchetatorii nu au anunțat rezultatele. O sursă a declarat că au fost găsit numeroase haine și parfumuri scumpe care confirmă că nașul sicilian nu și-a schimbat apetența pentru lux, scrie Corriere della Sera.

Poreclit "Diabolik" sau "U Siccu" ("Slăbănogul"), Denaro era ultimul șef mafiot important aflat încă în libertate. El a fost implicat în unele dintre cele mai cumplite crime comise de mafia siciliană, printre care și asasinarea magistraților Giovanni Falcone și Paolo Borselino, în 1993. În 2002, el a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viață pentru că a ucis sau a ordonat lichidarea a zeci de oameni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇