Mafia columbiană a ajuns în România. O fabrică de cocaină funcţiona într-o cabană din Bihor, unde drogul era scos din cafea

Mafia columbiană a ajuns în România. O fabrică de cocaină funcţiona într-o cabană din Bihor, unde drogul era scos din cafea

Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică.

Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro. Cinci persoane – doi români, un israelian şi doi columbieni – au fost reţinute.

Potrivit Poliției, la data de 1 iulie, cetăţenii columbieni, însoţiţi de cei români, ar fi introdus pe teritoriul țării noastre aproximativ 6 kilograme de cocaină.

ADVERTISING

Aceştia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor, şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

Astfel, în perioada 30 iunie - 6 iulie, membrii grupului infracţional organizat ar fi făcut demersuri pentru a procura mijloacele necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie.

Ulterior, aceştia ar fi închiriat o cabană, în afara zonelor locuite din judeţul Bihor. În 10 iulie a fost efectuată o percheziţie domiciliară, iar 4 dintre bărbaţi au fost surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea, pe cale chimică.

ADVERTISING

A fost astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalităţii organizate, precizează IGPR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇