Pentagonul destituie 14 ofiţeri la Fort Hood, în urma unor crime, agresiuni și hărţuiri sexuale care au șocat America

Pentagonul destituie 14 ofiţeri la Fort Hood, în urma unor crime, agresiuni și hărţuiri sexuale care au șocat America
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Armata americană a destituit 14 ofiţeri din posturi de comandă, la baza militară Fort Hood, în Texas, în urma unei serii de crime care a şocat America.

După cinci presupuse omoruri în 2020, această bază a Forţelor Terestre (US Army) în care se află batalioane desfăşurate în teatre de război a ajuns să aibă reputaţia de cel mai periculos post din Statele Unite.

Cazul Vanessa Guillen

Indignarea provocată de moartea Vanessei Guillen, o femeie militar în vârstă de 20 de ani, dată dispărută la 22 aprilie, după ce a fost victima unei presupuse hărţuiri sexuale, este cea care l-a determinat pe secretarul Forţelor terestre Ryan McCarthy să ceară unor anchetatori independenţi - un fost agent FBI şi un magistrat militar - să prezinte un raport detaliat al situaţiei la Fort Hood, relatează AFP.

ADVERTISING

Vanessa Guillen a spus familiei sale că nu avea încredere în ierarhia militară în soluţionarea unei plângeri cu privire la o hărţuire sexuală, iar rudele şi-au exprimat în mod public îndoiala faţă de determinarea armatei americane de a ancheta dispariţia acesteia.

Corpul dezmembrat al tinerei a fost descoperit, până la urmă, la 30 iunie.

Un alt militar s-a sinucis, iar altul a fost găsit împușcat

În aceeaşi zi, un suspect în dosar, militarul Aaron David Robinso, s-a sinucis, în urma unei confruntări cu poliţia locală.

Alt militar, Gregory Scott Morales, a fost declarat dezertor, după ce a fost dat dispărut în 2019, în pofida faptului că mai multe indicii sugerau o crimă.

ADVERTISING

Rămăşiţele sale au fost găsite în iunie, după zece luni, în timp ce anchetatorii o căutau pe Vanessa Guillen.

Militarul a fost ucis prin împuşcare.

”Moartea tragică a Vanessei Guillen şi o serie de alte probleme la Fort Hood ne-au obligat să ne privim critic sistemele, politicile şi pe noi înşine”, a declarat Ryan McCarthy, prezentând concluziile raportului.

”Nu este vorba despre cifre, ci despre puterea de a avea suficientă decenţă umană pentru a da dovadă  de compasiune faţă de echipele noastre”, a adăugat el.

Nivel al criminalităţii mult mai ridicat

În raport se arată că baza Fort Hood are un nivel al criminalităţii mult mai ridicat faţă de alte baze militare, în privinţa crimelor, tentativelor de omor, violurilor şi agresiunilor sexuale, furturilor şi consumului de droguri.

ADVERTISING

Sinucideri, dezertări şi absenţa fără permisie sunt, de asemenea, mai numeroase ca în alte părţi.

În raport se conchide asupra unei ineficienţe a comandamentului bazei, care a făcut anchete insuficiente cu privire la cazurile de dispariţie.

”Un mediu permisiv al agresiunilor sexuale şi hărţuirii”

Lipsa de reacţie a ierarhiei militare a condus la ”un mediu permisiv al agresiunilor sexuale şi hărţuirii sexuale”, se arată în document.

Pe baza acestui raport, Ryan McCarthy a dispus destituirea a 14 ofiţeri de rang înalt - inclusiv a doi generali, între care adjunctul comandantului bazei, care era însărcinat cu operaţiunile în timp ce comandantul bazei era în Irak.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇