Patriarhul Kiril a suspendat un preot care a îndemnat la pace în timpul slujbei

Patriarhul Kiril a suspendat un preot care a îndemnat la pace în timpul slujbei

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kiril, a pedepsit un preot de la o biserică din Eparhia Moscovei pentru că a modificat un cuvânt din rugăciunea obligatorie.

Preotul Ioan Koval nu mai are dreptul de a ține slujba după ce a rostit cuvântul „pace” într-o rugăciune pentru victoria în război a Rusiei.

Decizia suspendării a fost luată după ce enoriașii l-au denunțat, potrivit canalului de Telegram Khrisiane Protiv Voiny! ("Creștini împotriva războiului!"). Aceștia au remarcat că preotul a înlocuit cuvântul "victorie" cu "pace" în timp ce citea "Rugăciunea pentru Sfânta Rusie", pe care Biserica Ortodoxă Rusă a distribuit-o în toate eparhiile pentru "citire obligatorie", relatează Meduza.

ADVERTISING

Patriarhul Kiril, în vârstă de 75 de ani, a citit pentru prima dată "Rugăciunea pentru Sfânta Rusie" în septembrie anul trecut. Termenul "biruință/victorie" apare în două fragmente: "Ridică-te, Doamne, ca să-ți ajuți poporul și dă-ne nouă biruință prin puterea Ta" și "Căci tu ești mijlocire și biruință și mântuire celor care se încred în Tine și Ție îți trimitem slavă". Nu este clar care dintre cei doi termeni pentru victorie a fost înlocuit cu "pace", menționează sursa citată.

Decretul patriarhului a fost publicat pe 3 februarie pe site-ul Episcopiei Moscovei, anunță Fontanka. Potrivit publicației ruse, preotul Koval este vinovat de "arbitraritate" și nu mai are dreptul de a ține slujbe până la încheierea analizării cazului său în comisia de disciplină din cadrul Consiliului Eparhial al Moscovei.

ADVERTISING

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a justificat invadarea Ucrainei încă de la începutul războiului, ținând discursuri despre Rusia ca "putere iubitoare de pace". În iunie, acesta a spus că Rusia e "atacată" de întreaga lume din cauza sentimentelor de gelozie și invidie, pentru că Rusia este "altfel".

După mobilizarea parțială decretată în septembrie de Vladimir Putin, Kiril le-a transmis rușilor să nu se teamă de moarte. "Mergi cu curaj să-ți îndeplinești datoria militară. Și amintește-ți că, dacă îți dai viața pentru țara ta, vei fi cu Dumnezeu în împărăția Lui, în glorie și viață veșnică", a spus el într-o predică la Mănăstirea Zachatievski din Moscova.

ADVERTISING

Patriarhul Kiril a lucrat sub numele de cod "Mihailov", în timpul Războiului Rece, pentru KGB, serviciul de informaţii externe al Uniunii Sovietice, potrivit ziarelor elveţiene Le Matin Dimanche şi Sonntagszeitung care citează documente declasificate de la Arhivele federale elveţiene. La începutul anilor '70, Kiril trăia la Geneva, unde reprezenta în mod oficial Patriarhia de la Moscova pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE). Misiunea lui era de a influenţa acest Consiliu în care KGB s-a infiltrat în anii '70 şi '80.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇