PF Daniel îndeamnă oamenii să se roage la Sf. Dimitrie să ne scape de pandemie, cum tot el a scăpat Bucureştiul de ciumă, secetă şi holeră

PF Daniel îndeamnă oamenii să se roage la Sf. Dimitrie să ne scape de pandemie, cum tot el a scăpat Bucureştiul de ciumă, secetă şi holeră

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat miercuri că „fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol”.

El a îndemnat la cultivarea vieţii şi sănătăţii prin respectarea „cu stricteţe” a sfatului medicilor şi măsurilor sanitare hotărâte de autorităţi.

"Cei doi prieteni ai lui Hristos, Cuviosul Dimitrie cel Nou şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, numit şi Noul Hozevit de către Biserica Ierusalimului, sunt prieteni ai lui Hristos, deci aducători de vindecare sufletească şi trupească în vreme de boală.

ADVERTISING

De aceea, noi ne rugăm să ne păzească de orice primejdie şi, de asemenea, îi rugăm să ne dăruiască multă sănătate, ajutor de la Dumnezeu, pace şi bucurie, pentru a spori în credinţă şi în iubire creştină, în sfinţenie şi fapte bune, amintindu-ne mereu că viaţa şi sănătatea sunt daruri primite de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să le cultivăm prin rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente.

Fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol. Pentru că noi nu ştim dacă suntem suficient de pregătiţi să trecem dincolo", a spus patriarhul Daniel, în predica la slujba din ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, oficiată la altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

ADVERTISING

Pandemia a devenit foarte agresivă

Patriarhul a îndemnat la rugăciune către Sfântul Dimitrie cel Nou ca "să înceteze această pandemie care a devenit foarte agresivă şi care a înmulţit suferinţa, lacrimile, în toată ţara şi în toată lumea".

"De foarte multe primejdii a fost izbăvit oraşul Bucureşti de către sfântul Dimitrie cel Nou. În 1814, în timpul domnitorului Caragea, a fost o ciumă cumplită. O mulţime de oameni au murit, ca şi în zilele noastre cu epidemia aceasta, care în mod neaşteptat a cuprins lumea întreagă, devenind pandemie.

ADVERTISING

Şi oamenii au strigat cu rugăciuni fierbinţi şi cu post şi cu multe lacrimi şi au cerut ajutor Sfântului Dimitrie, care a făcut să înceteze ciuma, după ce o mulţime de oameni au murit.

În 1827, a fost o secetă cumplită, urmată de o foamete mare şi, de asemenea, Sfântul Dimitrie cel Nou, fiind rugat în procesiune cu moaştele sale, a încetat seceta.

În 1831, oraşul a fost încercat din nou de holeră. Atunci au murit iarăşi sute şi mii de oameni din cauza holerei şi el a fost rugat să izbăvească populaţia înfricoşată şi îndurerată şi a încetat holera. Deci să ne rugăm şi noi să înceteze această pandemie care a devenit foarte agresivă şi care a înmulţit suferinţa, lacrimile în toată ţara şi în toată lumea", a spus patriarhul.

Patriarhul Daniel a urat tuturor sănătate, pace şi bucurie.

La finalul lunii iulie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, spunea că patriarhul Daniel nu s-a vaccinat antiCovid.

El a subliniat că vaccinarea este un drept, nu o obligație și a precizat că patriarhul s-a sfătuit în acest sens cu medicul său.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇