Organizatorii festivalului “Beach, please” reacționează după amenda Gărzii de Mediu: Deșeurile au fost strânse la termen (Foto)

Organizatorii festivalului “Beach, please” reacționează după amenda Gărzii de Mediu: Deșeurile au fost strânse la termen (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizatorii festivalului “Beach, please” de la Costineşti susţin că amenda Gărzii de Mediu a fost dată în perioada când erau în desfăşurare operaţiunile de strângere după evenimentul muzical.

Aceștia subliniază că toate deșeurile au fost strânse ulterior, iar plaja a fost predată la termenul impus de autorităţi, igienizată, nivelată și fără deșeuri.

”Pozele postate de Garda de Mediu au fost realizate în data de 12 mai. La acea dată eram încă în perioada de demontaj a festivalului agreată cu autoritățile. Este firesc ca, în cadrul operațiunilor de dezasamblare, să se creeze deșeuri pe care le-am curățat ulterior.

ADVERTISING

Noi, organizatorii, am respectat termenul impus de autorități, predând, în data de 15 mai, plaja igienizată, nivelată, fară deșeuri”, au transmis organizatorii ”Beach, please”, într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.

De asemenea, aceștia precizează că pe durata festivalului (27-30 aprilie) au avut peste 100 oameni angajați pentru asigurarea curăţeniei.

”Cele 4 zile de festival s-au desfășurat impecabil, fără niciun fel de incident, ulterior începând operațiunea amplă de dezasamblare a festivalului, care a fost gata la termenul impus de autorități, plaja fiind predată în starea inițială”, au mai spus organizatorii, care au trimis și fotografii în acest sens.

plaja-Costinesti
plaja-Costinesti-2
plaja-Costinesti-3

Săptămâna trecută, organizatorul festivalului “Beach, please” de la Costineşti a fost amendat de Garda de Mediu Constanţa cu 20.000 de lei, deoarece plaja pe care au avut loc concertele era plină de gunoaie la două săptămâni de la încheierea evenimentului muzical.

ADVERTISING

“Frumuseţea mării şi a plajei a fost umbrită de nepăsarea miilor de participanţi la festival, iubitori de muzică, mare şi plajă la Costineşti!

După două săptămâni de la încheierea evenimentului muzical, mai exact în data de 12 mai 2023, comisarii au constatat că starea de salubrizare pe sectorul de plajă Obelisc şi 10 Steaguri este necorespunzătoare.

Garda de Mediu Constanţa a sancţionat organizatorul festivalului desfăşurat în perioada 23.04-30.04.2023 pe plaja din Costineşti, cu amendă de 20.000 de lei”, a transmis Garda de Mediu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇