O țară din Asia impune vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

O țară din Asia impune vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile din fosta republică sovietică Tadjikistan au decretat sâmbătă vaccinarea obligatorie anticoronavirus pentru toate persoanele de peste 18 ani, informează EFE.

„Vaccinarea împotriva coronavirusului este obligatorie pentru cetăţenii de peste 18 ani”, se menţionează într-un comunicat difuzat sâmbătă de comitetul guvernamental tadjik, creat pentru a stopa propagarea COVID-19, a informat din Duşanbe agenţia rusă Interfax.

Autorităţile din ţara din Asia Centrală, cu 9,3 milioane de locuitori şi unde campania naţională de vaccinare pentru persoanele care au împlinit 18 ani a început la 25 iunie, au subliniat că vaccinul este gratuit.

În Tadjikistan sunt folosite în prezent două vaccinuri anticoronavirus: AstraZeneca şi CoronaVac.

Potrivit cifrelor oficiale, Tadjikistanul a înregistrat 13.548 de cazuri confirmate de coronavirus şi 92 de decese asociate bolii.

ADVERTISING

Citește și ce alte state au impus vaccinarea obligatorie anti-COVID:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇