O substanţă chimică industrială a fost găsită în părul şi pe mâinile lui Navalnîi. Anterior, medicii au spus că nicio otravă nu a fost descoperită în organismul lui

O substanţă chimică industrială a fost găsită în părul şi pe mâinile lui Navalnîi. Anterior, medicii au spus că nicio otravă nu a fost descoperită în organismul lui

Oficialii Ministerului Sănătăţii din regiunea siberiană unde criticul Kremlinului Aleksei Navalnîi este tratat au declarat vineri că un laborator de poliţie a găsit pe părul şi pe mâinile acestuia o substanţă chimică de natură industrială.

Anterior, unul dintre medicii-şefi ai instituţiei spitaliceşti unde se află internat Navalnîi a spus că ”nicio otravă” nu a fost descoperită în organismul lui.

Navalnîi, un critic acerb al preşedintelui Vladimir Putin, se află într-o stare gravă, după ce joi dimineaţă a băut un ceai despre care apropriaţii săi cred că a conţinut otravă.

ADVERTISING

În primă fază, medicii au declarat că starea sa gravă ar putea avea legătură cu o tulburare metabolică.

Navalnîi a intrat în comă din cauza tulburărilor metabolice. Diagnosticul care ni se pare cel mai plauzibil presupune un dezechilibru al carbohidraţilor, adică o tulburare metabolică. Acest lucru ar putea fi cauzat de o scădere accentuată a zahărului din sânge, care a provocat o pierdere a cunoştinţei”, declarase anterior Alexander Murakhovskiy, şeful spitalului din Omsk.

ADVERTISING

Soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia, i-a adresat preşedintelui Vladimir Putin o cerere ca soţul ei să fie transferat la o clinică din Germania.

Anterior acestei cereri, secretarul de presă al lui Putin, Dmitry Peskov, a declarat că Kremlinul nu a primit apeluri oficiale, ci a văzut doar mesaje pe reţelele de socializare.

Peskov a spus că în acest caz „nu este nevoie de birocraţie inutilă”. Peskov făcea referire la medicii care s-au opus transferului lui Navalnîi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇