O nouă ipoteză în cazul accidentului de la Băile Olănești. Cine ar fi fost, de fapt, la volanul mașinii

O nouă ipoteză în cazul accidentului de la Băile Olănești. Cine ar fi fost, de fapt, la volanul mașinii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anchetatorii verifică o nouă ipoteză în cazul accidentului din apropiere de Băile Olănești, în care a murit un tânăr de 31 de ani. Cei trei prieteni care îl însoțeau au spus că el conducea mașina care s-a prăbușit de pe un drum forestier într-o râpă.

Zona montană unde au vrut să ajungă cei patru este aproape inaccesibilă, iar drumul – extrem de îngust – nu este potrivit pentru mașini, spun salvamontiștii.

Accidentul s-a petrecut în zorii zilei, în jurul orei 7:00, când cei patru prieteni se îndreptau cu o mașină de teren spre vârful Gerea din munții Căpățânii.

ADVERTISING

Citește integral informaţiile în articolul de pe ŞtirileProTV.ro

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google