Lindsay Clancy este acuzată că și-a ucis copiii, Callan, Dawson și Cora, cu vârste cuprinse între opt luni și cinci ani, în ianuarie 2023. Sute de persoane s-au adunat acum în fața tribunalului din Massachusetts unde se judecă procesul ei.
Susţinătorii femeii nu contestă că Lindsay le-a provocat moartea copiilor ei, însă consideră că starea sa psihică înlătură răspunderea penală, relatează AP.
Procesul femeii a generat dezbateri ample în SUA despre psihoza postpartum.
Psihoza postpartum este mult mai rară și mai severă decât depresia postpartum. Cercetătorii estimează că aceasta afectează aproximativ una până la două femei din 1.000 după naștere.
Avocatul lui Clancy susține că femeia suferea atât de psihoză postpartum, cât și de tulburare bipolară.
Aproximativ 300 de femei și câțiva bărbați au venit la tribunal să își exprime sprijinul pentru Lindsay și să atragă atenția asupra problemelor de sănătate mintală care afectează femeile după naștere.
Multe dintre participantele la manifestaţie au purtat haine roz și mesaje precum „Avea nevoie de ajutor” și „Pace pentru Lindsay”.
Susținătorii au stat în liniște mai bine de o oră înaintea audierilor, iar la final au format un cerc, s-au rugat și au făcut inimioare cu mâinile.
„Femeile sunt ignorate, neglijate și nu sunt ascultate atunci când vorbesc despre problemele lor”, a declarat April Vincent, o femeie de 52 de ani din Providence, Rhode Island. „Ne este teamă pentru că nimeni nu ne ia în serios.”
Apărarea susține că Lindsay Clancy a cerut în mod repetat ajutor
Avocatul femeii afirmă că Lindsay a solicitat în mod repetat ajutor înainte de tragedie.
Ea ar fi apelat la mai mulți specialiști, ar fi urmat tratamente medicamentoase, ar fi sunat la o linie de sprijin pentru persoane aflate în criză, s-ar fi prezentat la un serviciu de urgență și s-ar fi internat voluntar într-un spital de psihiatrie.
Procurorii susțin însă că femeia și-a planificat uciderea copiilor și că și-a trimis soțul de acasă special, sub pretextul că trebuie să cumpere medicamente și mâncare pentru familie.
După ce și-a strangulat copiii, Clancy s-a aruncat de la o fereastră de la etajul 1. Ea a supraviețuit, dar a rămas paralizată de la brâu în jos.
Procurorii au pus, de asemenea, sub semnul întrebării gravitatea tentativei sale de sinucidere, iar martorii au declarat că Lindsay Clancy nu își lua întotdeauna medicamentele prescrise.
B.B.
