O femeie din Sibiu a pretins că e refugiată din Ucraina pentru a primi bunuri din donații

O femeie din Sibiu a pretins că e refugiată din Ucraina pentru a primi bunuri din donații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie din Sibiu are dosar penal după ce s-a prezentat la un centru unde existau bunuri alimentare și nealimentare pentru refugiați și a cerut produse, sub pretextul că este persoană care a fugit din Kiev, de teama războiului.

Un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a mers, duminică seara, la Poliția Sibiu și a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Ucraina, l-ar fi determinat pe bărbat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.

ADVERTISING

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

ADVERTISING

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇