O femeie din Florida și-a pierdut doi fii în 12 ore din cauza COVID

O femeie din Florida și-a pierdut doi fii în 12 ore din cauza COVID

O femeie din Florida și-a pierdut doi fii în doar 12 ore din cauza COVID-19. Niciunul dintre ei nu era vaccinat.

Lisa Brandon a povestit că atât ea, cât și fiii ei, Aaron Jaggi – de 35 de ani, și Free Jaggi – 41 de ani, s-au îmbolnăvit la sfârșitul lunii iulie, potrivit Business Insider.

Simptomele ei au fost ușoare, însă ambii bărbați au făcut forme grave, au ajuns la spital și au avut nevoie să fie conectați la ventilatoare.

Free a murit pe 12 august, iar fratele său 12 ore mai târziu.

Femeia și-a povestit drama sperând ca povestea ei să îi determine pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19.

ADVERTISING

”Este cel mai cumplit coșmar al unui părinte. Singurul motiv pentru care vorbesc acum e ca să transmit rugămintea să vă vaccinați”, a spus femeia.

Ea crede că a trecut ușor prin boală pentru că era vaccinată cu Moderna și e convinsă că fiii săi ”ar fi acum în viață dacă s-ar fi imunizat”.

”Nu ar fi ajuns în stare atât de gravă. Îmi doresc să-i fi obligat să se vaccineze. Acum este prea târziu”, a mai spus femeia.

Lisa Brandon a avut 3 băieți, dar al treilea, David, a murit în urmă cu 5 ani. Ea e acum și în situația în care trebuie să se mute, pentru că locuia împreună cu cei doi băieți și nu-și mai permite singură să stea acolo.

ADVERTISING

O campanie de strângere de fonduri pentru înmormântare a fost lansată și duminică în cont se adunaseră peste 19.000 de dolari.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇