O dronă americană MQ-9 a fost doborâtă de rebelii Houthi din Yemen

O dronă americană MQ-9 a fost doborâtă de rebelii Houthi din Yemen

O dronă militară americană MQ-9 a fost doborâtă, miercuri, de rebelii Houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran, au confirmat doi oficiali americani citaţi de Reuters.

Oficialii americani, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că drona, fabricată de General Atomics, a fost doborâtă în largul coastelor Yemenului. Aceştia nu au precizat dacă a fost doborâtă în spaţiul aerian internaţional.

Într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al armatei rebelilor Houthi susţine că drona a fost doborâtă în spaţiul aerian de deasupra apelor teritoriale ale Yemenului.

ADVERTISING

Deşi dronele americane au mai fost doborâte de rebelii Houthi în trecut, acest incident are loc într-un moment deosebit de tensionat în regiune. Washingtonul se află în alertă sporită în ceea ce priveşte activitatea grupurilor susţinute de Iran, în timp ce tensiunile regionale cresc din cauza războiului dintre Israel şi Hamas.

Pentagonul a trimis mii de soldaţi în regiune pentru a încerca să limiteze conflictul, inclusiv două portavioane. Unele dintre aceste trupe s-au aflat în Marea Roşie la bordul unor nave militare.

ADVERTISING

Luna trecută, o navă de război a Marinei americane a interceptat patru rachete de croazieră şi peste o duzină de drone lansate de rebelii Houthi din Yemen, care se îndreptau spre Israel.

În 2019, dronele americane au fost doborâte în două ocazii separate de către gruparea din Yemen.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇