O agenţie de turism a păgubit peste 1.300 de români care urmau să îşi petreacă vacanţa în Grecia. Ministerul Economiei discută cu autorităţile elene ca să-i ajute

O agenţie de turism a păgubit peste 1.300 de români care urmau să îşi petreacă vacanţa în Grecia. Ministerul Economiei discută cu autorităţile elene ca să-i ajute
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Economiei a anunţat vineri că s-a autosesizat în cazul suspendării temporare a activităţii touroperatorului Mouzenidis Travel Greece, care, prin întreruperea prestării serviciilor în perioada 18 iunie-31 iulie 2021, a păgubit 1.303 de români care urmau să îşi petreacă vacanţa în Grecia, cu o sumă totală de aproximativ 450.000 euro.

Potrivit informaţiilor obţinute de News.ro, problemele companiei au apărut după decesul patronului agenţiei de turism, Boris Mouzenidis, în luna martie a acestui an.

ADVERTISING

În urma comunicării oficiale din data de 17 iunie, prin care Mouzenidis Travel Greece anunţa decizia de suspendare temporară a activităţii, s-a conturat ipoteza că agenţia de turism elenă a intrat în insolvenţă.

"În acest sens, pentru a indentifica situaţia reală, cu scopul de a veni în sprijinul românilor păgubiţi, dar şi a operatorilor economici din ţară implicaţi, un prim demers întreprins de MEAT a fost iniţierea urgentă a unui dialog cu autorităţile din Grecia.

Prin intermediul unei corespondenţe oficiale, la nivel înalt, au fost cerute lămuriri suplimentare în legătură cu măsurile de protecţie pentru turiştii români ale căror vacanţe au fost afectate, cu sublinierea pârghiilor legale prin care guvernul elen poate interveni în deblocarea crizei, şi transmiterea unei poziţii ferme, în ceea ce priveşte declararea insolvenţei operatorului economic", arată ministerul într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Păgubiții ar putea beneficia de protecție

Dacă ipoteza este adevărată şi Mouzenidis Travel Greece şi-a declarat insolvenţa, românii păgubiţi ar putea beneficia de protecţie.

Conform art. 17, alin. (1) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, „statele membre se asigură că organizatorii stabiliţi pe teritoriul lor oferă garanţii privind rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenţei organizatorului”.

ADVERTISING

"Facem apel la agenţiile de turism intermediare din ţară, partenere Mouzenidis Travel Greece, care au facilitat achiziţionarea vacanţelor, să acorde în continuare asistenţă clienţilor afectaţi şi le mulţumim, pe această cale, pentru iniţiativa lor, ca răspuns la criză, de a plăti din efort propriu contravaloarea serviciilor către aceleaşi destinaţii ori altele, în conformitate cu opţiunea turiştilor, sau chiar de a returna banii.

În contrapartidă, MEAT va sprijini demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor achitate către agenţia de turism elenă. Precizăm că pe măsură ce dialogul cu autorităţile din Grecia avansează, vom reveni cu precizări", mai arată ministerul în comunicatul citat.

Află mai multe despre vacanțele în Grecia:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇