Mai multe ţări din Europa de Est impun sâmbătă noi restricţii, după cele din restul continentului unde epidemia de Covid-19 a ucis mai mult de 10.000 de persoane în Germania şi a contaminat mai mult de un milion în Franţa.
Restricţiile au provocat de asemenea ciocniri în Italia, la Napoli, între Poliţie şi unii tineri protestatari faţă de izolarea decretată vineri seară în regiunea acestui oraş. „Dacă închizi, plăteşti!”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor îngrijoraţi de consecinţele economice, scrie AFP.
OMS a tras un semnal de alarmă: "prea multe ţări" din emisfera nordică înregistrează o progresie exponenţială a cazurilor de Covid-19. Rezultatul: spitalele şi centrele de îngrijire sunt aproape sau şi-au depăşit limitele, a prevenit organizaţia.
În ansamblul continentului european, numărul de infecţii de Covid depăşeşte 8,2 milioane şi peste 258.000 de persoane au murit din cauza coronavirusului. Dintre care 10.003 în Germania, ţară ocolită relativ de pandemie dar lovită de noul val epidemic.
Pandemia a făcut cel puţin 1.139.406 de morţi în lume de la sfârşitul lui decembrie 2019, potrivit unui bilanţ de vineri al AFP. Şi un record de noi contaminări, aproape 80.000 în 24 de ore, a fost înregistrat de Statele Unite.
Polonia intră în zona roșie
Situaţia se degradează în Europa de Est: În faţa izbucnirii contaminărilor pe teritoriul său, Polonia intră sâmbătă în "zona roşie", o măsură care viza până acum doar marile oraşe şi împrejurimile lor.
Restaurantele şi şcolile vor fi parţial închise, iar liceele şi studenţii vor practica învăţământul la distanţă. Ceremoniile de căsătorie sunt interzise şi numărul de persoane strict redus în magazine, mijloace de transport şi biserici.
În Slovacia vecină, interzicerea circulaţiei intră în vigoare de sâmbătă până la 1 noiembrie. Şi în Cehia, unde rata contaminărilor şi a deceselor este cea mai mare din Europa în ultimele două săptămâni, o izolarea parţială a fost deja impusă până la 3 noiembrie.
O izolare parţială se aplică de sâmbătă şi în Slovenia, unde ministrul Afacerilor Externe Anze Logar a fost diagnosticat pozitiv cu Covid-19.
Interzicerea circulaţiei nocturne va fi impusă de sâmbătă şi în principalele oraşe din Grecia, Atena şi Salonic. Masca va deveni obligatorie în interior ca şi în exterior.
În restul continentului, situaţia este îngrijorătoare în Franţa, care a depăşit vineri pragul de un milion de cazuri de Covid-19 de la începutul pandemiei. Situaţia continuă să se degradeze cu 42.032 de noi cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, un nou record.
Al doilea val, mai rău decât primul
Autorităţile sanitare se tem de un al doilea val "mai rău decât primul" şi au în vedere carantinări locale.
În Italia, la Napoli, interzicerea circulaţiei decretată vineri a stârnit furie şi îngrijorare. Mai multe persoane au aprins fumigene, au oncendiat pubele şi au lansat proiectile către poliţişti în centrul oraşului.
În afară de regiunea Napoli, interzicerea circulaţiei este în vigoare în Lazio, regiunea Romei, şi în Lombardia, regiunea oraşului Milano.
În Spania, care a depăşit oficial pragul de un milion de cazuri de coronavirus, şeful guvernului Pedro Sanchez a estimat vineri că numărul real "depăşeşte trei milioane". Cu puţin timp înainte, mai multe regiuni au anunţat noi restricţii, cerând Guvernului central să impună interzicerea circulaţiei nocturne.
În Belgia, autorităţile din cinci provincii ale Valoniei, partea francofonă, au decis vineri să înăsprească măsurile luate la nivel federal şi primăriile din 19 comune ale Bruxellului vor decide sîmbătă dacă vor face la fel.
În Marea Britanie, ţara cea mai îndoliată din Europa cu peste 44.000 de morţi, Ţara Galilor a reintrat în izolare de vineri până la 9 noiembrie.
Irlanda a impus din nou izolarea populaţiei pentru şase săptămâni de miercuri, închizând afacerile neesenţiale.
Şi Danemarca a anunţat măsuri de restricţii privind adunările şi extinderea purtării măştii de luni.
Două studii de vaccinuri experimentale contra Covid-19 vor fi reluate în Statele Unite după alarme false, crescând şansele de a avea unul sau mai multe vaccinuri autorizate de acum şi până la începutul anului 2021.
În America latină, restricţiile vor continua în Argentina pentru două săptămâni pentru a opri progresia contaminărilor. "Suntem departe de a rezolva această problemă", a declarat vineri preşedintele Alberto Fernandez.