Olha descrie printr-un singur cuvânt viața din ultimii ani în Oleșkî, oraș aflat pe linia frontului: „Groază”.
Soțul ei, Viaceslav, spune același lucru altfel: „Ne-am întors din iad”. Cei doi au coborât dintr-un autocar în regiunea ucraineană Cernihiv, împreună cu familia și câinele lor, relatează BBC.
Cei doi se numără printre sutele de locuitori evacuați din orașul ocupat de Rusia care au ajuns sâmbătă în nordul Ucrainei, prin Belarus. Mulți și-au reîntâlnit rudele pe care nu le mai văzuseră de ani întregi.
Rusia a ocupat Oleșkî în primele zile ale invaziei pe scară largă, în februarie 2022. Orașul este prins între fluviul Nipru, pe o parte, și forțele ruse, pe cealaltă.
Olha și Viaceslav locuiau acolo cu fiul și fiica lor, ambii trecuți de 30 de ani. Bombardamentele se intensificau, dar familia se temea că fuga ar putea fi și mai periculoasă: drumurile erau minate și expuse atacurilor cu drone.
Cei doi povestesc că, pe măsură ce proviziile se împuținau, au încercat să găsească hrană traversând câmpuri minate, la începutul acestei luni.
„Oamenii călcau pe mine, mureau sau erau mutilați, doar ca să supraviețuiască”, a spus Olha pentru BBC.
Locuitorii care se temeau prea mult să mai iasă prin oraș ajunseseră să gătească buruieni din grădini pentru a supraviețui.
„Am văzut că situația nu se îmbunătățea deloc, așa că ne-am dat seama că trebuie să plecăm”, spune Olha.
Ocazia a venit la începutul acestei săptămâni, când un armistițiu umanitar mediat de prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a intrat în vigoare în regiunea Herson. El a adus primele câteva zile de liniște în zonă după patru ani și a permis evacuarea locuitorilor din Oleșkî.
Estimările indicau că în oraș și în împrejurimi mai trăiau până la 6.000 de oameni, între care 200 de copii. Aproximativ 1.700 se aflau în orașul propriu-zis.
Locuitorii au avut la dispoziție patru ore pentru a pleca vineri. Autoritățile au adus un convoi de 25 de autobuze pentru transportul a până la 750 de persoane, precum și ambulanțe pentru oamenii cu mobilitate redusă.
Evacuații au traversat teritoriul ocupat de Rusia până în sudul acestei țări, apoi au zburat spre Belarus. Sâmbătă, autobuzele i-au adus la o unitate militară din regiunea Cernihiv.
Unii vârstnici erau atât de slăbiți, încât au trebuit transportați pe tărgi. În locul unde autoritățile îi înregistrau înainte de continuarea călătoriei, alți evacuați își regăseau familiile.
Când Mihailo Palii a sosit, fiicele sale, Dașa și Ania, au alergat spre el, strigând și plângând. Cele două se temuseră că nu își vor mai vedea niciodată tatăl.
După îmbrățișare, Palii a povestit câteva dintre lucrurile prin care trecuse în Oleșkî. Până atunci, ascunsese multe detalii de familie.
„O explozie a făcut o gaură în baie”, a spus el. „Erau atacuri cu drone și lovituri cu rachete. Se întâmplau, dar nu le spuneam, pentru că știam că își vor face griji.”
Tetiana și Volodimir au ajuns la Cernihiv cu o pisică în brațe. Casa lor arsese complet în urmă cu trei ani. De atunci, locuiseră în casa părăsită a unui vecin. Pentru ei, decizia de a pleca imediat ce drumul a devenit sigur a fost simplă.
„Nu avem nimic acolo după care să ne pară rău. Nu avem rude. Copiii noștri sunt căsătoriți și nu locuiesc cu noi în oraș”, a spus Tetiana.
Cei care au reușit să scape se gândesc însă și la oamenii rămași în urmă.
„Încă sunt mulți oameni acolo, care trăiesc în acele condiții”, spune Olha.
Evacuații au acum o nouă problemă de rezolvat: unde vor merge și cum își vor reconstrui viața.
Palii spune că își va căuta de lucru pentru a-și întreține familia: „Nu există muncă pe care să nu o pot face. Săpat, prășit, plantat, construit. Pot să lucrez chiar și la demolări.”
Olha și familia ei nu au rude în alte părți ale Ucrainei. Vor locui o perioadă la niște cunoscuți, până când vor reuși să se pună din nou pe picioare: „Dacă am reușit să supraviețuim în iad, vom supraviețui și aici.”
