Navalnîi a fost trimis în izolare, într-o celulă de 2,5 x 3 metri: E în regulă, poate fi și mai rău

Navalnîi a fost trimis în izolare, într-o celulă de 2,5 x 3 metri: E în regulă, poate fi și mai rău
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, anunță că a fost trimis în izolare, la câteva zile după ce a înființat un sindicat în închisoare.

Navalnîi a scris pe Twiiter că se află într-o celulă de 2,5 x 3 metri și primește doar o lingură și o farfurie cu mâncare la ora mesei. Spune că i-au fost luate hainele de deținut și i s-au dat altele temporare.

”Plimbarea”, spune opozantul rus, durează doar o oră într-o celulă similară, dar cu o bucată de cer deasupra. ”Sunt percheziții constante, mereu trebuie să-mi țin mâinile la spate. Una peste alta, este distractiv, la fel ca în filme. E în regulă, poate fi și mai rău.

ADVERTISING

Fără vizite, fără scrisori, fără colete. Acesta este singurul loc din închisoare unde chiar și fumatul este interzis. Îmi dau hârtie și pix doar 1 oră și 15 minute pe zi”, a scris Navalnîi.

Principalul opozant al lui Vladimir Putin mai afirmă că la ora 5 dimineața i se iau salteaua și perna și i se ridică patul.

”La ora 21.00, patul este coborât din nou și salteaua este returnată. Există o masă de fier, o bancă de fier, o chiuvetă, o gaură în podea și două camere de luat vederi sub tavan”, precizează Navalnîi.

ADVERTISING

Alexei Navalnîi a fost încarcerat în 2020, pentru doi ani, pentru că a încălcat condițiile de eliberare pe cauțiune.

Dar anul acesta a fost condamnat la alți 9 ani de închisoare pentru fraudă și sfidarea instanței, acuzații despre care spune că au fost fabricate pentru a-i zădărnici ambițiile politice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇