Premierul britanic Boris Johnson a cerut miercuri o ”anchetă completă şi transparentă” cu privire la otrăvirea opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi.
”Otrăvirea lui Aleksei @navalny a şocat lumea. Regatul Unit îşi exprimă solidaritatea cu familia sa. Avem nevoie de o anchetă completă şi transparentă cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Autorii (actului) trebuie să dea socoteală, iar Regatul Unit se va alătura eforturilor internaţionale în vederea garantării faptului că se face dreptate”, a anunţat liderul conservator într-un mesaj postat pe Twitter.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat, de asemenea, la o anchetă ”transparentă”, apreciind că nu există ”motive de îndoială” cu privire la concluziile meicilor germani.
”Lucrul de care avem nevoie acum este o anchetă transparentă în vederea descoperirii a ceea ce s-a întâmplat şi pentru a ne asigura că vinovaţii dau socoteală”, a declarat Jens Stoltenberg la sosirea la o reuniune a miniştrilor Apărării din cadrul UE la Berlin.
Aleksei Navalnîi, oaia neagră a Kremlinului, conducătorul ”Fondului împotriva corupţiei” elitelor, a fost internat la 20 august la reanimare într-un spital din Omsk, după ce s-a simţit rău într-un avion cu care se întorcea la Moscova de la Tomsk, în Siberia.
El a rămas două zile în spitalul din Siberia, înainte să fie transferat în Germania.
Franţa şi Statele Unite au îndemnat Moscova, la fel ca Angela Merkel, să stabilească adevărul, după ce medici germani care-l tratează pe Aleksei Navalnîi la Berlin au conchis că prezintă ”urme de otrăvire” cu o substanţă din grupul inhibitorilor colinesterazei.
Însă ei nu au identificat o substanţă precisă în această presupusă otrăvire.