O bătrână din localitatea Cârja (Vaslui) a fost găsită luni dimineața sfâșiată de câini și în șoc hipotermic. Apelată la 112, echipa de medici de pe ambulanță nu a mai putut să îi salveze viața.
Pe nume Constanța Florea, femeia avea 93 de ani, era bolnavă, având demență senilă, și mai pleca de acasă, fără să știe exact încotro se îndreapta, relatează Vremea Nouă.
În urmă cu doi ani, femeia trăia într-un bordei, fără cele necesare, iar Asociația “Născută Înger” din Piatra Neamț, împreună cu șase polițiști de frontieră și cu cotidianul “Vremea Nouă”, redacția Bârlad, i-au ridicat, dotat și mobilat o căsuță cu o cameră, precizează sursa citată.
“Noaptea trecută, 20/21.03.2022, ora 03.32, Politia Murgeni a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, agentul de pază al unei ferme piscicole din localitatea Cârja, orașul Murgeni, județul Vaslui, a găsit o femeie, 93 de ani, din localitatea Cârja, aflată în stare de inconștiență, pe un drum din vecinătatea fermei. Victima prezenta, pe suprafața corpului, răni ce ar fi putut proveni de la mușcături de animale. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Bârlad, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă a decedat”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
La rândul său, medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, a declarat pentru sursa citată că pacienta a fost preluată de ambulanță ”în stare gravă, inconștientă, cu hipotermie severă, cu fracturi la nivelul membrelor inferioare și cu multiple plăgi mușcate”.
”Era în șoc hipotermic și hipovolemic. Pe drum victima a instalat un stop cardiorespirator. S-au inițiat manevre de resuscitare cardiorespiratorie simultan cu manevre de încălzire activă. A fost predată la spitalul Barlad în stare gravă, în curs de resuscitare și prognostic extrem de rezervat. Cazul a fost anunțat și la poliție”, a mai declarat medicul.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie identificați proprietarii câinilor.