Moştenitorul ”imperiului” Samsung a fost condamnat din nou la închisoare

Moştenitorul ”imperiului” Samsung a fost condamnat din nou la închisoare

Moştenitorul „imperiului” corporatist Samsung, Lee Jae-yong, a fost condamnat din nou la închisoare, luni, după reluarea unui proces de corupţie în care a fost implicat şi fostul preşedinte al ţării Park Geun-hye.

Lee Jae-yong (52 de ani, avere personală estimată 10 miliarde de dolari) a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Seul, pentru că le-a oferit mită şefei statului şi „confidentei” acesteia Choi Soon-sil pentru a susţine transferul lin de putere de la tată la fiu la vârful Samsung, relatează dpa şi Yonhap.

ADVERTISING

Park Geun-hye, prima femeie aleasă preşedinte al Coreei de Sud, a fost condamnată în 2018 la 30 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere. O serie de recursuri şi de noi procese ulterioare i-au redus pedeapsa la 20 de ani de detenţie, iar joia trecută dosarul a ajuns pentru a doua oară la Curtea Supremă, care a confirmat sentinţa de 20 de ani de închisoare.

Park Geun-hye, fost președinte al Coreei de Sud, condamnată definitiv la 20 de ani de închisoare pentru corupție

În 2017, Lee a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce s-a stabilit că a dat mită în valoare de aproape 10 de miliarde de woni (circa 9 milioane dolari) familiei Choi, pentru ca în anul următor să fie eliberat, după ce o curte de apel l-a condamnat la doar 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, în urma revizuirii acestor sume la 3,6 miliarde de woni. În 2019, instanţa supremă sud-coreeană a recalculat suma totală dată ca mită la 8,6 miliarde de woni şi a retrimis cazul la curtea de apel.

ADVERTISING

Verdictul de luni a spulberat speranţele susţinătorilor lui Lee şi ale altor lideri de corporaţii care ceruseră ca justiţia să dea dovadă de clemenţă faţă de moştenitorul Samsung, evocând contribuţia acestuia la depăşirea dificultăţilor economice create de pandemia cu noul coronavirus. Unii dintre susţinătorii săi au plâns în sala de judecată.

În schimb, decizia a fost salutată de militanţii anticorupţie, care au solicitat justiţiei să fie fermă în combaterea relaţiilor "călduroase" dintre industrie şi elita politică, notează Yonhap.

ADVERTISING

Vezi și A murit preşedintele Samsung Group

Citește și alte știri despre Samsung:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇