A murit preşedintele Samsung Group

A murit preşedintele Samsung Group
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Samsung Electronics, Lee Kun-hee, cel care a transformat compania sud-coreeană într-un gigant mondial al telecomunicaţiilor, a încetat din viaţă duminică la 78 de ani, a anunţat grupul, într-un comunicat preluat de agenţiile internaţionale de presă.

Cunoscut pentru modul său de viaţă solitar, Lee era la pat în urma unui atac de cord suferit în 2014.

Din 2009, era considerat cel mai bogat om din Coreea de Sud, cu o avere estimată de revista Forbes la 20 de miliarde de dolari.

ADVERTISING

Existenţa sa a fost înconjurată de mister, puţine informaţii despre starea de sănătate ajungând la urechile publicului.

"Preşedintele Lee a decedat la 25 octombrie având alături familia, inclusiv pe vicepreşedintele Jay Y.Lee", se menţionează în comunicat.

A fost găsit vinovat de corupție

Sub conducerea lui Lee, Samsung a devenit cel mai mare producător de telefoane smart şi circuite integrate de pe planetă, cu o cifră de afaceri globală echivalentă cu o cincime din produsul intern brut al ţării.

"Preşedintele Lee era un adevărat vizionar care a transformat Samsung dintr-o întreprindere locală într-un lider global al inovării şi puterii industriale. Moştenirea sa va fi eternă", se adaugă în comunicatul companiei.

ADVERTISING

Samsung este de departe cel mai mare dintre aşa-zisele "chaebol" sud-coreene, conglomerate controlate de familii şi aflate la originea spectaculoasei redresări a ţării după război, dar acuzate frecvent de legături opace cu puterea politică şi subminarea concurenţei.

Găsit vinovat de corupţie în 1996, iar în 2008 de corupţie şi evaziune fiscală, Lee a fost în cele din urmă condamnat doar cu suspendare.

După criza cardiacă suferită în 2014, compania este condusă de fiul său, Lee Jae-yong, vicepreşedintele Samsung Electronics.

ADVERTISING

În 2017, şi Lee Jae-yong a fost condamnat la cinci ani de închisoare, fiind găsit vinovat de corupţie şi alte infracţiuni în legătură cu procesul fostei şefe a statului Park Geun-hye, pentru ca un an mai târziu să fie declarat nevinovat de acuzaţiile mai grave şi eliberat.

Citeste opiniile zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇