Misterul tancului rusesc ajuns într-o parcare din Statele Unite (Foto)

Misterul tancului rusesc ajuns într-o parcare din Statele Unite (Foto)

Un tanc rusesc staționat într-o parcare de camioane din statul american Louisiana a stârnit un interes ridicat pe rețelele de socializare. Departamentul Apărării din SUA a explicat cum a ajuns acolo.

Un misterios tanc T-90A a fost observat în parcarea pentru camioane de lângă un motel din Roanoke, Louisiana, stârnind discuții și teorii pe rețelele de socializare. Imaginile cu tancul au fost postate mai întâi pe Reddit și s-au răspândit pe Internet.

Cody Sellers, managerul motelului și cazinoului Peto's de lângă parcarea în care a apărut tancul rusesc, a spus pentru Newsweek că acesta a fost adus cu o platformă pe 11 aprilie, seara, și lăsat acolo timp de două zile, apoi a fost luat de un alt camion-platformă. Cei care însoțeau tancul nu erau militari, ci păreau "contractori".

Expertul în apărare Howard Altman a spus că nu-și poate explica cum a ajuns tancul rusesc în America. "Dacă nu a fost importat de armată, modul exact în care a ajuns din Ucraina în parcarea Peto's e destul de neclar", a adăugat el.

La o săptămână de la această apariție insolită, Pentagonul a făcut lumină asupra subiectului. Sue Gough, purtătoarea de cuvânt a instituției, a declarat pentru War Zone că T-90A era dus către centrul Aberdeen Proving Grounds din Harford County, Maryland, când camionul care îl transporta s-a defectat. Transportul a fost reluat după repararea camionului.

ADVERTISING

Gough a adăugat că tancul nu are muniție și se află în drum spre un centru de pregătire al armatei americane. "Armura explozivă reactivă a tancului a fost inertă, iar tancul nu avea muniție sau alte materiale periculoase și nu a prezentat în niciun moment pericol public", a precizat reprezentanta Pentagonului.

Roanoke, localitatea în care s-a oprit transportul, se află la aproximativ 2.080 de kilometri de Harford County.

Potrivit unor grupuri de informații open-source care au analizat echipamentele militare folosite în războiul din Ucraina, tancul fabricat în 2005 ar fi aparținut Brigăzii 27 de Infanterie Motorizată a armatei ruse și a fost abandonat în regiunea Harkov în septembrie anul trecut.

ADVERTISING

"A fost abandonat în Kurilivka, regiunea Harkov, în jur de 25 septembrie 2022. A fost capturat de Brigada Mecanizată Autonomă 92 a Ucrainei, de aceea, are acel 9 galben (…) acesta este marcajul pe care îl pune Brigada 92 pe echipamentul său", au explicat sursele citate de War Zone.

În septembrie anul trecut, forțele ucrainene au avansat rapid în jurul orașului Harkov după ce au străpuns liniile de apărare ale rușilor, capturând numeroase tancuri, precum și vehicule blindate abandonate în timpul retragerii de trupele Moscovei.

ADVERTISING

Pentagonul nu a confirmat că tancul a fost capturat în Ucraina anul trecut. "Face parte din angajamentul nostru curent de a oferi Ucrainei capacitățile de care are nevoie pentru a contracara agresiunea rusă", s-a limitat să spună purtătoarea de cuvânt.

Potrivit Nexta, tancul va fi dezmembrat, pentru a fi cercetat sau va fi dus la o expoziție.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇