Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a anunţat că există posibilitatea antrenării de militari ucraineni pe teritoriul României, în multiple domenii.
Ministrul face parte din delegaţia premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite și luni a avut discuţii cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi cu secretarul de Stat, Antony Blinken.
„Eu am fost la Londra săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu noul ministru al Apărării, domnul Grant Shapps. Mi-a spus cât de mult apreciază instructorii români, pentru că România este implicată, alături de Marea Britanie, într-un program de pregătire, Interflex", a arătat el.
În acest sens, ministrul Apărării a spus că „sunt cadre şi posibilităţi multiple".
„Este posibilitatea asta, plus că există misiunea EUMAM - EU Military Assistance Mission in support of Ukraine, care este în format european, care vizează şi pregătirea militarilor ucraineni. Depinde ce nevoi de pregătire sunt - dacă sunt de nivel maritim, de nivel de vânători de munte şi aşa mai departe", a arătat el.
De asemenea, piloţi ucraineni pot fi instruiţi la Baza Aeriană Borcea.
„Ei trebuie să treacă printr-un proces de dobândire a unor abilităţi lingvistice. Noi suntem pregătiţi să îi primim, deşi prioritatea noastră numărul unu este antrenarea şi pregătirea piloţilor români, întrucât urmează să avem 32 de noi avioane F-16, iar nevoia de pregătire pentru piloţi este evident că este de înţeles pentru toată lumea", a completat Tîlvăr.