Ministerul Apărării cumpără două elicoptere militare. Parlamentul și-a dat acordul

Ministerul Apărării cumpără două elicoptere militare. Parlamentul și-a dat acordul

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, o solicitare a Ministerului Apărării Naţionale de a cumpăra două elicoptere militare H215M.

Cererea a fost transmisă către conducerea Parlamentului pe 7 septembrie, de fostul ministru Vasile Dîncu. Valoarea estimată a achiziţiei este de 150 milioane euro, fără TVA.

„Solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a două elicoptere H215M cu capabilităţi de lupă la suprafaţă (Anti-Surface Warfare ASuW). Achiziţia pentru care se solicită aprobarea, urmează a fi iniţiată începând cu anul 2022, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2011, în funcţie de existenţa posibilităţii de finanţare/bugetare a acesteia.

ADVERTISING

Valoarea contractului de achiziţie, fără TVA, a fost estimată la 150 milioane euro, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie”, arată cererea.

În luna iulie, Vasile Dîncu anunța că planul de înzestrare a Armatei Române cuprinde submarine franceze Scorpene și elicoptere franceze.

„Am semnat o scrisoare de intenție cu ministrul francez al Apărării pentru a fi selectat pentru un proiect viitor și am început în Parlament procesul de aducere a noului echipament: submarine Scorpene și elicoptere”, a declarat Vasile Dîncu.

ADVERTISING

Vasile Dîncu a demisionat luni din funcţia de ministru al Apărării şi a acuzat imposibilitatea de a colabora cu şeful statului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇