Principalele televiziuni din Rusia au fost piratate, astfel că în timp ce transmiteau parada de Ziua Victoriei a apărut un mesaj anti-război.
Mesajul a apărut pe mai multe canale importante, inclusiv Channel One, Rossiya-1 și NTV-Plus, scrie BBC.
Pe rețelele de socializare circulă imagini care arată că a fost piratat și programul TV online al Rusiei.
Numele fiecărei emisiuni a fost schimbat cu mesajul: „Pe mâinile voastre este sângele de la mii de ucraineni și al sutelor de copii uciși ai acestora. Televiziunea și autoritățile mint. Nu războiului".
Ziua 75 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor
Moscova organizează o paradă militară, luni, 9 mai, cu ocazia Zilei Victoriei, care marchează victoria Uniunii Sovietice în faţa Germaniei Naziste, în Al Doilea Război Mondial.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut un discurs în Piața Roșie din Moscova, în care a declarat că Rusia luptă „pe pământ propriu” împotriva Ucrainei, care ar fi condusă de „neonaziști” înarmați de NATO și „bande de teroriști”.
El le-a urat o recuperare rapidă soldaților și ofițerilor răniți și a spus că a semnat astăzi un ordin executiv pentru a oferi „sprijin crucial” „copiilor camarazilor căzuți” în luptele din Ucraina.
Vladimir Putin și-a încheiat discursul fără a spune nimic despre mobilizarea populației la arme și fără a face o declarație deschisă de război împotriva Ucrainei, așa cum se preconiza.