Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost huiduit şi fluierat de publicul de pe Stade de France, vineri, în timpul discursului său din deschiderea Cupei Mondiale de rugby.
La câteva momente după spectacolul de deschidere, Emmanuel Macron a ajuns la pupitru alături de preşedintele World Rugby, Bill Beaumont.
Şeful statului a fost huiduit de o mare parte a publicului. Abia la final au fost aplauze, după ce a declarat deschisă cea de-a zecea ediţie a Cupei Mondiale de Rugby.
“Prieteni ai rugbiului, pentru noi toţi, noi francezii, este o imensă mândrie să primim toate echipele Cupei Mondiale de rugby şi pe francezii noştri", a spus Macron.
"Franţa speră să câştige această Cupă Mondială pe teren. Ea speră să o câştige în inimile oamenilor. Cu gustul nostru pentru ospitalitate, cu calitatea facilităţilor noastre şi a publicului nostru. În rugby, lumea cunoaşte flerul nostru francez, iar anul acesta vom arăta "french share".
Declar deschisă cea de-a zecea ediţie a Cupei Mondiale de Rugby", a spus Macron.